PASSENGERS

PASSENGERS

DIN 23 DECEMBRIE 2016 IN CINEMATOGRAFE

Jennifer Lawrence (Aurora) şi Chris Pratt (Jim) joacă într-un action-thriller incitant despre doi necunoscuţi care se află la bordul unei navete spaţiale, în cursul unei călătorii de 120 de ani spre o altă planetă, când sunt treziţi de către capsulele lor de hibernare cu 90 de ani mai devreme de termen.  

Jim şi Aurora trebuie să descopere defecţiunea care a dus la trezirea lor prematură, dacă vor să salveze naveta, care se află pe punctul colapsului, punând în pericol vieţile celor 5000 de pasageri care constituie cea mai importantă migraţie din istoria omenirii.

Columbia Pictures prezintă, în colaborare cu LStar Capital şi Village Roadshow Pictures şi Wanda Pictures, o producţie a Original Film / Company Films / Start Motion Pictures, un film semnat de Morten Tyldum, Pasagerii. Rolurile principale sunt interpretate de Jennifer Lawrence, Chris Pratt, Michael Sheen, Laurence Fishburne şi Andy Garcia. Regia îi aparţine lui Morten Tyldum. Producătorii filmului sunt: Neal H. Moritz, Stephen Hamel, Michael Maher şi Ori Marmur. Scenariul îi aparţine lui Jon Spaihts. Producătorii executivi sunt David Householter, Ben Browning, Jon Spaihts, Bruce Berman, Greg Basser, Ben Waisbren şi Lynwood Spinks. Imaginea e asigurată de Rodrigo Prieto, ASC, AMC, iar scenografia de Guy Hendrix Dyas. Montajul îi aparţine lui Maryann Brandon, ACE, iar costumele lui Jany Temime. Muzica reprezintă creaţia lui Thomas Newman.

DESPRE FILM
“Pasagerii relatează despre doi tineri care au pornit în călătoria vieţii lor – o călătorie de 120 de ani către o altă planetă – dar care se trezesc cu 90 de ani mai devreme de termen,” afirmă Chris Pratt, care joacă într-unul dintre rolurile titulare din Pasagerii, alături de Jennifer Lawrence. “Dar se pare că există o cauză pentru care ei au fost treziţi atât de devreme. Ei trebuie să găsească remediul defecţiunii şi să repare curând naveta, dacă vor să supravieţuiască şi să salveze totodată şi vieţile celorlalţi pasageri care participă la cea mai mare migraţie din istoria omenirii.”
“Este vorba despre nişte personaje care se află în faţa unor situaţii extreme, trebuind să ia decizii esenţiale. Aceasta e o situaţie care mă fascinează întotdeauna – tu ce crezi că ai face?” întreabă Morten Tyldum, care asigură regia primului film după triumful producţiei The Imitation Game, care a fost nominalizată la Oscar. Pe fundalul unei povestiri extrem de palpitante, realizatorii ni-i prezintă pe cei doi pasageri care-şi unesc puterile într-un moment de mare pericol. Este o povestire care îi atrage pe cineaştii de la Hollywood de multă vreme; scenariul scriitorului Jon Spaihts se afla pe lista neagră a celor mai bune scenarii netranspuse încă pe ecran.
Personajul lui Pratt, Jim, decide să renunţe la viaţa sa de pe Pământ pentru motive foarte practice. “El este ceva mai primitiv,” susţine Pratt, “un tip din clasa muncitoare. Meseria lui e căutată pentru că el, ca inginer mecanic, va putea contribui la întemeierea noii civilizaţii. Dacă se va strica ceva, el va şti să repare.”
Fiindcă Jim şi Aurora se trezesc cu 90 de ani înainte ca naveta să ajungă la destinaţie, calităţile lui vor deveni foarte utile. “El e omul care rezolvă problemele, aşa că trebuie să găsească modalitatea prin care să se reîntoarcă la “hibernare”, sau să cheme pe cineva în ajutor. El îşi dă seama că mai întâi va trebui să repare naveta.”
“Chris este foarte diferit de personajul pe care-l interpretează,” susţine Lawrence, care o interpretează pe Aurora. “Jim se poartă de parcă n-ar fi avut niciodată o prietenă şi nu prea ştie să se poarte în preajma fetelor; asta e foarte simpatic, dar nu seamănă cu Chris de loc. În realitate, el e căsătorit şi plan de haz. A fost foarte interesant pentru mine să-l văd metamorfozându-se din Chris Pratt într-o persoană timidă, nesigură şi romantică.”
Spre deosebire de Jim, care munceşte manual, Aurora face parte dintr-o altă categorie socială. Ea este o scriitoare din New York căreia i s-a încredinţat o misiune extraordinară – ea va face călătoria de 120 de ani lumină până la Homestead II şi apoi se va întoarce pe Pământ, străbătând spaţiul încă 120 de ani. Ea va fi prima fiinţă umană care va face drumul dus-întors. “A fost o decizie importantă,” spune Lawrence. “Este vorba de o călătorie de 120 de ani. Când se va întoarce, toţi cunoscuţii săi vor fi murit. Ea va trebui să înceapă o viaţă nouă pe o planetă pe care n-a mai pus piciorul niciodată. Nu-mi pot imagina cum m-aş putea despărţi de oamenii pe care-i iubesc – eu înţeleg aspiraţia ei pentru mai mult, dar nu cred că aş fi capabilă de o decizie definitivă, de genul acesta.”
“Când Aurora se trezeşte prima dată, ea se agaţă de Jim, pentru care simte o empatie aproape instantanee” susţine Lawrence. “Ea se confruntă cu problema asta de câteva zile, în timp ce el stă singur, închis ca un animal în cuşcă, de mai bine de un an. Văzându-l cum reacţionează faţă de o fiinţă umană, ei i se face milă de Jim.”
Tyldum susţine că a fost clar de la început că Lawrence şi Pratt vor fi actorii ideali pentru a-i interpreta pe Aurora şi Jim. “E minunat faptul că ei sunt actori mari, cunoscuţi de toată lumea, dar încă de la început eu am vrut să mă conving că ei sunt actorii potriviţi pentru aceste roluri,” susţine el. “Trebuia să simt că între ei se naşte acea chimie necesară conturării cuplului de personaje. Am vorbit împreună timp de ore întregi – am luat cina cu Jen şi am vorbit peste patru ore – mi-am dat seama imediat că ei se vor potrivi perfect. Sunt nişte oameni inteligenţi care-şi dau seama cum trebuie să arate personajul lor. Ei au sesizat imediat motivaţiile, alegerile şi viaţa pe care au dus-o personajele lor – aşa că mi-am dat seama că au înţeles cu cine au de-a face.”
Etapele vieţii Aurorei şi a lui Jim sunt în contrast cu căminul lor actual: nava spaţială. “Avalon poate fi atât o navă de război, cât şi o navă pentru croaziere de lux,” susţine Pratt. “Înainte cu trei-patru luni de a ajunge la destinaţie, eşti trezit din hibernare şi invitat să petreci, să înoţi în piscină, să joci jocuri de noroc sau să-ţi cumperi haine scumpe de la magazinele de la capătul coridoarelor.”
“Nava e cu adevărat luxoasă, aproape ca un vas de croazieră,” susţine Lawrence. “Există o punte de observaţie, un cinematograf, o sală de concurs şi săli minunate pentru personajul meu, cel puţin. Total arată minunat şi interesant. Era o atmosferă diferită pentru un film.”
“Decorurile erau imense” mărturiseşte Pratt. “A trebuit să demolăm un zid întreg din studioul de sunet. Dacă te uitai împrejur, arăta exact ca o navă spaţială. Decorurile lui Guy Hendrix Dyas au făcut ca filmul să fie la fel de mare ca şi povestea. Am avut o echipă bună de efecte speciale, care a construit tot ceea ce trebuia construit. Totul a ieşit minunat.”
Cel care le ţine companie lui Jim şi Aurorei este Arthur, barmanul de la bordul navei. El este un android cu partea superioară a corpului foarte reuşită, care se mişcă cu eficienţă, graţie şi îndemânare şi răspunde pasagerilor cu o vorbă bună şi o inimă caldă, chiar dacă puţin naivă. “Arthur este un element important pentru starea lor de spirit, pentru că în afară de ei, el este cel mai apropiat de o fiinţă umană,” susţine Lawrence.
“El este programat să fie cel mai bun barman,” susţine Michael Sheen, care îl interpretează pe Arthur. “E empatic, te ascultă cu atenţie şi-ţi face cel mai bun martini. Dar în ceea ce priveşte interacţiunea sa cu oamenii, e limitat. El a avut de a face cu mii de oameni pentru perioade scurte de timp, dar în relaţia cu Jim, el nu e obişnuit să interacţioneze pentru o perioadă aşa de lungă de timp.”
Întrucât Arthur nu este tocmai om, Sheen şi Tyldum au discutat mult despre felul cum ar trebui creionat personajul. “Barmanii sunt interlocutorii ideali, aşa că atunci când Jim mă întâlneşte pe mine, eu sunt cineva cu care poate vorbi,” susţine Sheen. “Problema era să stabilesc cu exactitate proporţiile de robot şi de om pe care trebuia să le conţină Arthur!”
Aceasta era o provocare incredibilă, pe care Sheen a depăşit-o cu extrem de multă creativitate şi un joc foarte credibil, deşi dificil din punct de vedere tehnic, susţine Tyldum. “Michael trebuia să aducă personajului umanitate şi în acelaşi timp să lase să se înţeleagă că dincolo de aparenţe se află o maşinărie, fără a transforma asta într-un clişeu,” afirmă regizorul. “În acest personaj trebuie să coexiste simultan o doză de naivitate şi una de înţelepciune. El devine prietenul lor, cel cu care pot vorbi, cel care le dă sfaturi. În acelaşi timp el trebuia să aibă mişcări extrem de precise. El nu trebuia să-şi privească mâinile în timp ce făcea unele operaţiuni, pentru că o maşină nu face asta. El amesteca băuturile cu multă naturaleţe şi efort minim şi în acelaşi timp vorbea cu umor cu interlocutorii săi. Acest lucru este foarte greu de realizat şi totuşi el l-a jucat fără nicio greşeală.”
O parte din evoluţia lui Sheen trebuia să fie dublată de o transformare fizică, cu ajutorul echipei de efecte speciale de pe platou. Echipa a construit o rampă care îl mişca repede înainte şi înapoi, în timp ce se afla în spatele barului; Sheen stătea în genunchi pe rampă, iar realizatorii îi controlau mişcarea, ca să semene cu cea a unui android – ulterior filmării, ei au exclus din imagine picioarele lui Sheen şi rampa şi le-au înlocuit cu un postament robotizat.
Deşi nava şi ambientul în care se învârt sunt foarte luxoase, Aurora şi Jim îşi dau seama în curând că lucrurile nu mergeau bine pe navă.
“Nava se dezmembra,” explică Pratt. “Roboţii încep să nu mai funcţioneze cum trebuie, luminile pâlpâie. În final personajele noastre află motivul defecţiunii. Deodată ne trezim într-o situaţie disperată, în care încercăm să reparăm problema, dar în acelaşi timp să ne salvăm viaţa şi vieţile celorlalţi pasageri de pe navă.”
Dar până nu se trezeşte Gus Mancuso, personaj interpretat de Laurence Fishburne, Jim şi Aurora nu înţeleg gravitatea situaţiei. “El este un cosmonaut – un tip care s-a îndrăgostit de stele şi de zborurile interplanetare de când era mic, şi care şi-a petrecut o bună parte din viaţă în cosmos,” explică Fishburne. “Din fericire el este şef de echipaj şi are acces în locuri interzise unui simplu pasager. El îi ajută să înţeleagă ce se întâmplă cu nava.”
Una dintre problemele de la bordul navei este gravitaţia care începe să scadă. La un moment dat, Jim şi Aurora se trezesc uşori ca fulgul. “Pe mine mă trăgeau în sus nişte cabluri, dar trebuia să joc de parcă picioarele şi mâinile mele ar fi plutit prin aer, nemaifiind atrase de gravitaţie. Pentru asta, trebuia să fac pe scândura în aer. A fost una dintre cele mai bune figuri pe care le-am făcut vreodată! A fost foarte dificil, iar Morten vroia ca totul să arate perfect. N-a trecut mai departe până când n-a obţinut unghiul pe care-l dorea pentru filmarea acestei secvenţe.”
Pentru a crea aparenţa de imponderabilitate a lui Jim, coordonatorul de cascadorii, Garrett Warren, a adaptat o macara amplasată pe şine adăugându-i o extensie şi o contragreutate. Chris Pratt se putea mişca liber, iar echipa lui Garrett putea să-l facă să “zboare” în diferite direcţii.
Aurora se află într-o piscină când gravitaţia începe să scadă. “Acesta a fost probabil cel mai greu lucru pe care l-am filmat până acum,” susţine vedeta din Hunger Games. “Mi-am petrecut o mulţime de timp într-un bazin unde apa îmi ajungea până la nas. Dar când mi-au arătat pe calculator cum avea să arate secvenţa, mi-a plăcut la nebunie. N-am mai vazut aşa ceva în niciun film.”
“Pasagerii este extraordinar pentru că totul e cuprins în acest film,” spune Pratt. “Are aventură, are dragoste, e un thriller, e înfricoşător, dar are şi momente emoţionale puternice şi momente de umor sau spectacol.”

SCENOGRAFIA
“E bine când îţi poţi crea lumea proprie,” susţine Tyldum, care creează în Pasagerii o nouă viziune asupra cosmosului. “Eu sunt un mare fan al filmelor ştiinţifico-fantastice şi respect acest gen cinematografic, aşa încât am vrut să realizez ceva ce nu a mai fost făcut până acum.”
Felul în care realizatorii au creat acest lucru a fost, conform spuselor lui Tyldum, “încercând să privească atât în trecut cât şi în viitor.” Privind înspre viitor, ei au creat o navă spaţială cu un design complicat care foloseşte forţa centrifugă a unei elice pentru a crea gravitaţia şi care conţine roboţi, holograme şi alte cuceriri tehnologice ale viitorului. Pe acestea, Tyldum le combină în mod fericit cu “un design nostalgic,” inspirat de Art Deco, Hollywood-ul clasic şi uniformele din timpul celui de-al doilea război mondial. “Trecutul e cu noi – trecutul ne inspiră – iar eu vroiam ca trecutul să fie foarte prezent în film. În acelaşi timp, el conţine roboţi, o navetă inteligentă, ecrane... Combinându-le pe un plan pur estetic, vizual, cred că am obţinut ceva unic.”
Pentru a transforma această viziune în realitate, Tyldum a apelat la Guy Hendrix Dyas, scenograf nominalizat la Oscar® şi laureat al premiului BAFTA pentru realizarea lui din Inception, film regizat de Christopher Nolan, şi scenografia realizată de el în filmele: Elizabeth: The Golden Age, Steve Jobs şi Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull. Dyas crede că a fost ales special ca să asigure scenografia filmului Pasagerii; într-adevăr, el a fost singurul pe care Tyldum l-a chemat la interviul pentru scenografia acestui proiect.
“Am vrut să construim cât mai mult pentru filmul acesta care era dominat de personaje, şi nu de efecte speciale,” susţine Tyldum. “Avem o mulţime de secvenţe spectaculoase, efecte senzaţionale, dar forţa motrice a filmului rezidă în personaje şi interpretarea lor. Pentru a obţine aceste interpretări, n-am vrut ca Jen şi Chris să joace pe fundal de ecran verde – am vrut să construim cât mai mult pentru ca ei să înţeleagă şi să simtă spaţiul în care se află. Cred că merită pentru că arată mult mai realist.”
De la început, Tyldum şi Dyas au purtat conversaţii minuţioase despre alura pe care trebuia s-o aibă filmul pe care Tyldum îl avea în minte. Imaginea nu trebuia să fie rece şi distantă, ca a filmelor sci-fi din trecut, şi nici ceva foarte realist. Realizatorii s-au inspirat din alura luxoaselor vase de croazieră: Avalon urma să ofere toate facilităţile imaginabile, combinate cu imagini inspirate din designul clasic.
“A fost o provocare să creăm un film de science fiction care să aibă suflet şi o poveste care să se sprijine pe o estetică a designului interior – sau cum ar arăta această estetică peste 400 de ani,” explică Dyas.
Înainte de începerea filmărilor, Dyas a supravegheat lucrările de construcţie a decorurilor – iar timp de zece săptămâni, Dyas şi Tyldum au colaborat pentru crearea navei Avalon.
Ei au început cu exteriorul, spune Dyas. “Scara, forma şi ideea pentru exterior urma să influenţeze interiorul,” explică el. Realizatorii se bazau pe ideea unei rotaţii pentru obţinerea gravitaţiei, dar în loc să conceapă un fel de roată, aşa cum s-a văzut în alte filme, Dyas a creat un întreg sistem original. “Am preluat conceptul de rotaţie, dar am prelungit mult forma, adăugându-i nişte lame răsucite. Când priveşti naveta din faţă, arată ca o roată clasică – dar în momentul în care schimbi perspectiva, ea devine un obiect tridimensional de o lungime impresionantă.”
După crearea exteriorului, Dyas s-a dedicat interioarelor: fiecare dintre cele trei lame ale navei va fi dedicată unui scop. El afirmă: “Unul dintre braţe e dedicat zonei de hibernare, unde dorm cei 5000 de pasageri. Altul găzduieşte zona de recreare si întruniri. Cel de-al treilea braţ e prevăzut să conţină proviziile pe care le transportă nava pe cealaltă planetă.”
Fiecare dintre braţe trebuia să arate altfel. “Primul conţinea zonele unde se aflau pasagerii,” relatează Dyas. “Prima încăpere, Sala întrunirilor, arată ca un mall super-dotat din punct de vedere tehnic. Apoi sunt zonele pentru echipaj şi angajaţi – acolo culoarea e mai puţin importantă, iar pe pereţi se află mai multe indicatoare şi indicaţii. Cea de-a treia zonă cuprinde camera reactorului, buffer-ul de aer/ regulatorul de presiune, exteriorul navei.”
La îmbinarea braţelor se află un ascensor zero-G. “Atunci când călătoreşti cu ascensorul prin rotativă, treci prin punctul nodal, care are gravitaţie zero. Trebuie să ai bine legată centura pentru a trece cu bine din zonele cu gravitaţie scăzută în cele cu gravitaţie mare.”
Până la urmă, decorurile pentru Pasagerii au ocupat şapte platouri la Pinewood Studios, Atlanta, şi încă 12.000 de metri pătraţi de la studiourile EUE Screen Gems, tot din Atlanta. Deîndată ce se terminau filmările pe fiecare platou, construcţia se dădea jos şi era înlocuită de alta. Fiecare decor era mai impresionant decât cel precedent. Astfel s-au perindat toate decorurile pentru Sala de hibernare, Puntea de observaţie, Infirmeria, apartamentul Viena, Cantina, apartamentul Aurorei, apartamentul lui Jim, Atelierul lui Jim, Piscina, Coridoarele, Podul, şi Marea Sală de Întrunire cu barul său.


ARTHUR
Michael Sheen i-a dat viaţă lui Arthur, dar pentru a-l face pe android să pară robotizat a fost nevoie de concursul echipei de la efecte speciale şi vizuale. (Efectele speciale se realizează cu ajutorul unor macarale care captează efectele create pe platou; efectele vizuale sunt realizate prin Grafica de Calculator, în faza de post producţie.)
Echipa SFX, condusă de coordonatorul Daniel Sudick, a conceput un postament cu un picior, cu ajutorul căruia Sheen urma să se mişte înainte şi înapoi, în spatele barului. Sheen urma să stea în genunchi, pe macaraua care îl purta înainte şi înapoi, oricât de repede ar fi dorit.
“Macaraua trebuia să se mişte lin, dar foarte repede,” susţine Sudick. “Am înregistrat mişcarea în syncron şi în speed, pe calculator astfel încât s-o putem pune ori de câte ori ar fi fost nevoie.” Echipei lui Sudick i-a luat zece săptămâni să construiască taburetul lui Arthur şi încă zece ca să-l testeze astfel încât totul să funcţioneze perfect.
Bineînţeles că rolul îi cerea lui Sheen să se mişte repede, să frâneze brusc, fără a-şi înclina trupul şi fără a trăda, prin expresia feţei sale, vreo neplăcere sau efort. “Când am acceptat rolul, nu ştiam în ce mă bag,” recunoaşte Sheen. “Macaraua se mişca foarte repede, dar era robust construită şi îţi dădea senzaţia de realitate.”
“Rolul reclama un actor cu o forţă apreciabilă, care să reziste la aceste mişcări bruşte şi rapide,” susţine Erik Nordby, coordonatorul VFX. Dacă n-ar fi avut forţa fizică, susţine Nordby, probabil că actorul ar fi trebuit înlocuit cu o simulare pe calculator. “Din fericire, Michael Sheen este un adevărat profesionist. El şi-a jucat rolul incredibil de bine, fără nici un efort vizibil. El s-a antrenat şi a repetat de două-trei ori, după care a jucat secvenţa fără să se observe nicio mişcare a corpului său. Morten vroia ca spatele lui să rămână perfect rigid şi nemişcat.”
După producţie, departamentul VFX a înlocuit macaraua pe care stătea Sheen cu acel taburet robotizat care controlează mişcările barmanului. “Seamănă cu mecanismul unui ceas care ar fi fost demontat şi apoi ataşat în partea de jos a trupului barmanului,” explică Dyas. “Sub şoldurile lui se află un singur picior care e conectat la dispozitivul care-l plimbă încoace şi încolo”.
Rezultatul – interpretarea lui Sheen combinată cu magia efectelor a dat un personaj care aparţine cu adevărat lumii sci-fi, după părerea lui Tyldum. “Tot timpul eşti convins că e un android,” apune el. “Eşti convins că nu poate fi om pentru că Michael îşi joacă aşa de bine rolul, dar în acelaşi timp te îndrăgosteşti de el. Avem de a face cu o interpretare genială.”


EFECTELE VIZUALE
În miezul filmului Pasagerii se află o poveste emoţională, extrem de umană – dar ea se petrece în spaţiul cosmic, iar asta reclamă folosirea extensivă a efectelor vizuale. Pentru coordonatorul de efecte vizuale, Erik Nordby şi co-producătorul de efecte vizuale, Greg Baxter, era necesară o abordare discretă a acestor efecte. “Este unică situaţia în care efectele vizuale au un rol secundar într-un film de o asemenea dimensiune,” susţine Nordby. “Efectele vizuale sunt întotdeauna mai bune când susţin o idee mai „mare” decât ele. Povestirea din Pasagerii este blândă şi umană, la toate nivelurile, şi consider că ne-am făcut treaba dacă spectatorul nu se simte înspăimântat de grandoarea celor ce se derulează în faţa ochilor săi.”
Efectele vizuale din film aparţin mai multor categorii. În primul rând au fost secvenţele realizate complet pe calculator –exteriorul navei, secvenţele de la începutul filmului şi momentele cheie din afara navei. Apoi filmările pe ecran verde – secvenţele de acţiune din afara navei. Următoarele se referă la extinderile practicate de departamentul de artă, condus de Guy Hendrix Dyas, asupra unor zone din Avalon care aveau nevoie de şi mai mult spaţiu decât cel asigurat pe platou – zona de hibernare, cantina – au necesitat o astfel de extindere, realizată pe calculatoarele lui Nordby. În ultimul rând, filmul mai conţine şi personaje complet create pe calculator – roboţi care zboară în jurul navei, asigurându-i lucrările de întreţinere.
Una dintre provocările cele mai importante pentru Nordby a fost ieşirea în spaţiu a lui Jim, de la sfârşitul filmului. “Vroiam ca spectatorii să trăiască aceleaşi senzaţii de vertij pe care le are Jim, întrucât ei se află alături de personaj şi participă la experienţele lui,” explică el.
Nordby era convins că artiştii vor fi capabili să creeze senzaţia de spaţiu vast din jurul lui Pratt. O provocare şi mai mare era realizarea reflexiilor de lumină de pe faţa lui Pratt, atunci când acesta se rostogoleşte în gol. “Am căutat să realizăm strălucirea aceea, să ne concentrăm pe ea – acea lumină interactivă… pielea lui Chris văzută prin cască trebuia să arate veridic.”
Echipa a venit cu o soluţie practică: Pratt, în costumul său de cosmonaut, trebuia să intre într-o ladă cu trei pereţi luminoşi, construiţi din leduri minuscule, dar extrem de strălucitoare. Deşi spaţiul acela era extrem de derutant, Pratt s-a mişcat bine. “Era incredibil să-l vezi pe Chris în cutia aia, în costumul său de cosmonaut, executând o serie de exerciţii fizice,” spune Nordby. “În interiorul căştii exista un microfon de emisie- recepţie aşa încât Morten şi Chris puteau vorbi unul cu altul. Niciunul nu ştia ce-şi spuneau unul altuia, dar dialogul lor, privit dinafară, arăta pasiunea pe care o aveau Morten şi Chris pentru acest film care îi solicita la maxim şi care devenise pentru ei o problemă personală.”
Pentru Pratt, dificultatea nu era atât cutia aceea cu leduri, cât costumul de cosmonaut. În timpul repetiţiilor, cineva a comentat că Pratt nu trebuia să arate în acel costum ca şi când ar fi în imponderabilitate. “Eu am replicat că numai imponderabil nu puteam fi pentru că greutatea mea corporală e destul de mare, iar pe lângă asta, costumul mai cântărea încă vreo 30kg.’ Dar costumul arăta aşa de bine – e minunat, e cel mai frumos costum din film.”

Read 8202 times
  • Media
  • Image Gallery

Share this

Related items

Sony Pictures Print Logo

Newsletter