Nicodim Ungureanu este un securist manipulator în “Cel ales”.
Îndrăgitul actor Nicodim Ungureanu joacă rolul lui Escu, un securist cu ștate vechi și strategii bine gândite, în cel mai recent film al regizorului Cristian Comeagă. “Cel ales” urmează a se lansa în cinematografele din România pe 24 aprilie. Actor al Teatrului din Constanța, cunoscut publicului pentru rolurile din “Milionari de weekend”, “Păcală se întoarce”, “Marilena” sau “Cele ce plutesc”, Nicodim Ungureanu dovedește în “Cel ales” capacitatea de a fi un actor cameleonic, prea puțin remarcat față de cât ar fi meritat și are șansa marii lovituri: un rol ce poate deveni memorabil prin scriitură, dar mai ales prin interpretare. “Escu” este întruparea răului în forma sa cea mai sălbatică, dar și perversă, căci e ascunsă sub un chip bonom și-n vorbe mucalite. „Toată lumea, după ce s-a terminat castingul, mi-a spus că eram singurul care puteam face rolul. Lucrul ăsta m-a flatat și mi-a dat niște emoții care nu m-au părăsit nici după film, nici acum și care sper să mă lase în pace când filmul va ieși la public. E ceva pentru un actor să zică toată lumea: da, tu trebuia să faci rolul ăsta. Pentru mine, e ca un premiu”, declară Nicodim Ungureanu. Pare vecinul pe care-l întâlnești la lift, sau în stație. Se mișcă și vorbește de parcă ar vrea să ascundă faptul că e actor. Și ce actor...! “În orice rol ar fi distribuit, de la simple apariții la roluri de prim plan, în comedii sau în drame, jucând personaje simpatice sau unele detestabile, Nicodim Ungureanu are darul de a domina ecranul, știința de a fi aparte rămânând mereu de-acolo”, declară regizorul Cristian Comeagă. Pe 24 aprilie, data premierei filmului “Cel ales”, Nicodim Ungureanu va da viață pe marele ecran unuia din cele mai atrăgătoare dar și mai respingătoare personaje negative din filmul românesc contemporan. “Escu aduce o lume care începe într-o epocă și îți dă senzația că nu se termină niciodată. Și chiar așa e. Vine de undeva, și nu știi unde se termină. Escu există în orice epocă, în orice perioadă. Nu e ca un rău necesar. Trebuie să fie. Nu poți trăi fără Escu. Iar el este așa datorită slăbiciunilor oamenilor. El vede slăbiciunile înainte să stea de vorbă cu omul”, spune Nicodim Ungureanu. Alături de Nicodim Ungureanu, “Cel ales” îi aduce pe marile ecrane pe actorul Bogdan Stanoevici, vedeta de televiziune Laura Cosoi și Olimpia Melinte. Film de acțiune cu multe momente dramatice, cu tentă polițistă dar și cu accente comice, “Cel ales” povestește într-o manieră surprinzătoare duelul peste decenii între un transfug devenit asasin și cel care l-a recrutat, lupta unui individ cu sistemul diabolic care i-a confiscat și i-a demolat metodic existența. Produs de Domino Film, companie “răspunzătoare” pentru trei din filmele lui Nae Caranfil: “Asfalt tango”, “Filantropica” și “Restul e tăcere”, dar și pentru comediile “Tache” și “La bani, la cap, la oase” și distribuit de InterComFilm Distribution, “Cel ales” va fi lansat în România pe 24 aprilie, pe 50 de ecrane din întreaga țară.
De multe ori in viata, ca si acum, cand isi conduce masina pe drumul pe care nu si-l mai aminteste, domnul X s-a intrebat cum de tocmai el a ajuns obiectul atentiei lor, un fel de bila aruncata in labirintul unui flipper schizofrenic.
Probabil ca totul a inceput cu notele bune, cu premiile si olimpiadele castigate, cu felul lui de a fi, cinstit si loial. Cand termina liceul, prin 1980, era un viitor cetatean model. Sigur, ca orice baiat de varsta lui, mai calca si in strachini si tocmai un asemenea eveniment a folosit si domnul Escu, autorul, dirijorul si distrugatorul vietii lui ulterioare. Folosind dorinta sa de a fugi din tara si nimicuri ce i-ar fi putut, totusi, ruina viata, Escu l-a dus direct in lumea lui "totul se poate", pentru a-l izbi imediat de pamant. Ziua in care tatal sau a murit cu zambetul pe buze, in timp ce o calarea pe vanzatoarea de la confectii ii va ramane mereu in minte, dar nu pentru asta, ci pentru ca a fost ziua in care a ucis prima oara. De atunci, totul a curs in cascada. "Reprezentant al unui grup de tovarasi", cum se prezenta, Escu i-a rupt viata ca pe un fir de ata, cu tot cu fata iubita, cu prietenii, cu mama sarita de pe sine la moartea sotului ei. Punandu-i o alta crima in carca si pistolul la tampla, l-a impins peste anvelopa de tractor si, cu ea, peste Dunare. In loc sa fuga, sau sa ramana, era trimis "afara", pentru a indeplini o misiune despre care n-avea habar. Dupa asta, pentru ani buni, X a uitat de Escu. A trecut mai intai prin lagarul de transfugi, apoi a topait dintr-o slujba marunta in alta, prin toata Europa, a experimentat Legiunea Straina si, in fine, s-a stabilit in Franta. Ajutat la inceput de unchiul sau, un fost legionar cu stare, X a ajuns repede in posesia a tot ce visase: o companie prospera, un conac drept casa, prieteni multi si invidiosi, o sotie iubitoare si o fetita ce-i semana leit. Fericit ca atunci, n-a mai fost niciodata. Escu a reaparut din senin, pe la sfarsitul lui 1989. Dupa ce i-a demonstrat ca nimic din credea ca are nu-i apartine, i-a prezentat nota de plata si i-a cerut un mic serviciu in schimb: o crima. Intai, X a refuzat si asta a fost marea greseala a vietii lui. Santajat, a fost obligat sa faca serviciul cerut, doar ca, iritati de refuzul initial, X si grupul de tovarasi l-au condamnat fara mila. Oficial, a murit in Franta, intr-un groaznic accident. Fizic, a fost obligat sa-si continue viata in Belgia, sub o alta identitate, fara nicio legatura cu oricine l-ar fi cunoscut vreodata. De fapt, tot ce mai era viu in el a murit in fiecare zi in care, singur in apartamentul ce-l intemnita, a urmarit fara sunet filmul revolutiei romane . De atunci, timp de inca douazeci de ani, viata lui s-a chircit intr-atat incat a incaput intr-o singura zi pe saptamana: ziua libera, in care calatorea la mare distanta pentru a-si vedea de departe fiica ajunsa domnisoara. Atat i-ar fi fost de ajuns pentru a ramane la suprafata, dar nici atat nu i-a ramas. In aceeasi douazeci de ani, in Romania, puterea lui Escu si a grupului sau a crescut pana la a comanda si controla din umbra tot si pe toti. Intamplator sau nu, in actiunile lor din zona Consiliului Europei e acum implicata si fiica lui X, pe care Escu o considera mult mai potrivita pentru destinul care o asteapta decat a fost vreodata tatal ei. Si astfel, fostul licean cu dor de duca a ajuns din nou la punctul de plecare. Daca planurile lui Escu se vor implini si de data asta, va pierde pana si credinta ca va putea ispasi intr-o viata viitoare. Lantul trebuie rupt, cu orice pret. Asa gandeste domnul X in timp ce conduce printr-o tara ce i-a devenit straina, plecat in prima misiune pe care si-a incredintat-o el insusi.
Termeni generali Termenii si conditiile de utilizare a site-ului www.intercomfilm.ro (denumite in continuare “Termeni si Conditii”) stabileste care sunt conditiile in care orice persoana poate vizita ori accesa site-ul www.intercomfilm.ro (denumit in continuare “Site” si/sau “Intercomfilm”) ori poate utiliza in orice mod serviciul Intercomfilm oferit prin intermediul Site-ului (denumit in continuare “Serviciul Intercomfilm”), si are valoarea unei conventii incheiate intre INTERCOMFILM DISTRIBUTION. (denumita in continuare “INTERCOMFILM”), in calitatea sa de proprietar si administrator al Site-ului si de furnizor al Serviciului Intercomfilm, si orice persoana care viziteaza ori acceseaza Site-ul sau care doreste sa utilizeze in orice mod sau utilizeaza efectiv Serviciul Intercomfilm (denumita in continuare “Utilizator”). Neacceptarea acestor Termeni si Conditii ori a oricarei prevederi din acestea atrage obligatia persoanei respective de a inceta de indata accesarea Site-ului, iar accesarea sau vizitarea in continuare a Site-ului, a oricarei pagini din acesta si/sau utilizarea Serviciului Intercomfilm, precum si a oricarui component al acestuia constituie o acceptare in intregime si neconditionata a Termenilor si Conditiilor si a oricarei prevederi din acestea.
Nota de informare privind prelucrarea de date cu caracter personal Prin utilizarea serviciilor puse la dispozitie de catre site, va exprimati in mod expres consimtamantul ca INTERCOMFILM sa prelucreze, datele cu caracter personal furnizate de catre dvs. Datele dumneavoastra nu sunt stocate in nici o baza de date a site-ului intercomfilm.ro. INTERCOMFILM va administra in conditii de siguranta si numai pentru scopurile specificate datele personale pe care ni le furnizati despre dvs. Scopul colectarii datelor este: participarea la concursuri cu invitatii la film si materiale promotionale organizate de catre INTERCOMFILM. Refuzul dvs. determina imposibilitatea de a benificia de serviciile puse la dispozitie de catre INTERCOMFILM. Informatiile furnizate sunt destinate utilizarii de catre INTERCOMFILM si nu sunt comunicate unor terte persoane sau companii. Datorita faptului ca informatiile dumneavoastra nu sunt stocate in nici o baza de date, veti fi nevoiti ca la fiecare participare la un concurs organizat de INTERCOMFILM sa introduceti datele cerute in formularul de concurs. In baza acestor date, castigatorii care sunt desemnati prin tragere la sorti, vor putea intra in posesia premiilor. Datele cu caracter personal care vor fi prelucrate sunt următoarele: numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, oras. Prelucrarea datelor cu caracter personal are la bază ca și temei consimțământul dumneavoastră, consimțământ dat în mod explicit în momentul completării si trimiterii formularului. Datele dumneavoastra vor fi folosite strict pentru realizarea scopului de mai sus, datele dvs. cu caracter personal nu pot fi și nu vor fi dezvăluite altor terte entități.
Materialele si informatiile accesibile prin intermediul Site-ului Continutul si elementele de grafica ale Site-ului, inclusiv dar fara a se limita la acestea, tot continutul in format text, precum si sursele tehnice ale tuturor serviciilor si facilitatilor prezente si viitoare, cu exceptia cazului cand este mentionat expres un alt proprietar, sursele paginilor dar si orice alt material, transmis sub orice forma catre Utilizatori (prin vizualizare directa pe site) apartin INTERCOMFILM si partenerilor sai si reprezinta continutul Site-ului.
Continutul Site-ului, indiferent de zona in care se afla in site si indiferent de tip, poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Orice utilizare de continut de catre terte persoane in alte scopuri decat cel personal, se poate face numai cu acordul scris, expres si prealabil al INTERCOMFILM. Astfel este interzisa copierea, preluarea, reproducerea, publicarea, transmiterea, vanzarea, distributia partiala, integrala sau modificata a continutului acestui site sau a oricarei parti a acestuia efectuate in alte scopuri decat cel personal, cu urmatoarele exceptii: este permisa reproducerea (pe site-uri noncomerciale, forumuri, articole din presa etc.) unor mici fragmente din articolele publicate (max. 2 paragrafe). Specificarea sursei informatiilor preluate este obligatorie, sub urmatoarea forma: (Sursa: INTERCOMFILM www.intercomfilm.ro) sunt permise link-urile catre Site, iar specificarea sursei informatiilor se va face dupa fiecare link sau in finalul articolului, dupa cum urmeaza: “Informatii furnizate prin amabilitatea INTERCOMFILM”. INTERCOMFILM isi rezerva dreptul de a actiona in instanta orice persoana si/sau entitate care incalca in orice mod prevederile de mai sus. Cererile de utilizare a continutului site-ului in orice scop altul decat cel personal pot fi facute la adresa: Strada Mihai Eminescu nr. 142 Etaj 7, Apartament 22, Sector 2, Cod postal 020083, Bucuresti, Romania, cu specificatia “In atentia redactiei INTERCOMFILM”, sau prin e-mail la adresa info@intercomfilm.ro.
Limitarea raspunderii INTERCOMFILM nu isi asuma obligatia si nu garanteaza implicit sau expres, pentru continutul de pe Site, pentru continutul oferit de partenerii sai. INTERCOMFILM va face toate eforturile rezonabile pentru a asigura acuratetea si increderea in Site si va incerca sa corecteze erorile si omisiunile cat mai repede posibil. In mod expres, Utilizatorii Site-ului sunt de acord sa exonereze de raspundere pe INTERCOMFILM pentru orice actiune judiciara sau extrajudiciara, care provine ca urmare a utilizarii incorecte sau frauduloase a Site-ului. Pentru caz de forta majora, INTERCOMFILM si/sau operatorii, directorii, angajatii, sucursalele, filialele si reprezentantii sai, este exonerata total de raspundere. Cazurile de forta majora includ, dar nu se limiteaza la, erori de functionare ale echipamentului tehnic al INTERCOMFILM, lipsa functionarii conexiunii la internet, lipsa functionarii conexiunilor de telefon, virusii informatici, accesul neautorizat in sistemele Site-ului, erorile de operare, greva, etc. Utilizatorii sunt de acord sa protejeze si sa asigure pe INTERCOMFILM si/sau pe operatorii, directorii, angajatii, sucursalele, filialele si reprezentantii sai de si impotriva oricaror cereri, pretentii, actiuni, impuneri, pierderi, daune, costuri (incluzand, fara nici un fel de limitare, onorariile avocatilor), cheltuieli, judecati, decizii, amenzi, regularizari sau alte obligatii rezultate sau relationate cu orice alta actiune a Utilizatorului in legatura cu utilizarea serviciului INTERCOMFILM sau orice alt aspect relationat Serviciului INTERCOMFILM.
Modificarea Termenilor si Conditiilor INTERCOMFILM are dreptul de a modifica oricand si in orice mod oricare dintre prevederile din Termeni si Conditii sau Termenii si Conditiile in intregime, fara nici o notificare prealabila si fara a fi obligata sa indeplineasca vreo alta formalitate fata de Utilizatori. Orice modificare este acceptata deplin si neconditionat de catre Utilizatorii Site-ului prin simpla utilizare sau accesare a oricarei facilitati oferite de site sau de Serviciul INTERCOMFILM ori prin accesarea Site-ului, intervenite oricand dupa operarea modificarii, iar neacceptarea oricarei modificari atrage obligatia respectivului Utilizator de a inceta de indata accesarea Site-ului si/sau utilizarea in orice mod a Serviciului INTERCOMFILM.
Legea aplicabila. Litigii Drepturile si obligatiile Utilizatorilor Site-ului si ale INTERCOMFILM, prevazute de Termeni si Conditii, precum si toate efectele juridice pe care le produc Termenii si Conditiile vor fi interpretate si guvernate in conformitate cu legea romana in vigoare. Orice litigiu nascut din sau in legatura cu Termenii si Conditiile va fi solutionat pe cale amiabila. In caz de imposibilitate de a ajunge la un acord, litigiul vor fi solutionat de catre instanta judecatoreasca romana competenta aflata in raza teritoriala a municipiului Bucuresti.
Introducere IntercomFilm este o organizație care gestionează informații despre persoane fizice, IntercomFilm inclusiv toate companiile din grup și filialele sale, trebuie să respecte legile relevante privind protecția datelor din țările în care operează. Așa-numitele legi privind „protecția datelor”, sau „confidențialitatea datelor” (așa cum este uneori menționată), guvernează modul în care organizațiile colectează, utilizează și împărtășesc date cu caracter personal, precum și felul în care acordă persoanelor fizice anumite drepturi privind datele lor personale.
Această politică stabilește principiile cheie în ceea ce privește protecția datelor și modul în care IntercomFilm se străduiește să se conformeze acestor principii. Există politici/indicații/prevederi suplimentare care acoperă informații mai detaliate cu privire la anumite subiecte importante și, acestea trebuie interpretate împreună cu această politică. În plus, fiecare membru al personalului IntercomFilm (așa cum este definit mai jos) va urma cursuri obligatorii si periodice cu privire la protecția a datelor.
Cunoaștem importanța datelor tale personale și ne angajăm să protejam confidențialitatea și securitatea acestora. De aceea, este important pentru noi să te informăm despre prelucrarea datelor tale personale în calitate de utilizator al Site-ului nostru prin această politică de protecție a datelor cu caracter personal.
Datele tale personale pot fi furnizate de către tine în cadrul diverselor secțiuni al Site-ului, în special în următoarele situaţii: când completezi formularul de contact al Site-ului, formularul din secţiunea „Concursuri”.
Datele furnizate de către tine trebuie să fie reale, corecte şi actualizate, iar tu trebuie să ai dreptul de a le furniza. Ești astfel responsabil pentru datele pe care le furnizezi în cadrul Site-ului, atât faţă de noi, cât şi faţă de orice terţ care ar putea fi prejudiciat prin furnizarea datelor.
De asemenea, Site-ul poate colecta şi anumite informaţii privind navigarea şi interacţiunile tale cu diversele secţiuni ale acestuia. Vom stoca sau accesa informaţii şi fişiere cookies în echipamentul tău terminal (computer, telefon, tabletă etc.) doar în condiţiile descrise în secţiunea Cookies corespunzătoare.
CONSECINȚELE ÎNCĂLCĂRII LEGILOR PRIVIND PROTECȚIA DATELOR ȘI A ACESTEI POLITICI Încălcarea legislației privind protecția datelor poate duce la măsuri sancționatori împotriva IntercomFilm de către autoritatea de reglementare în materie de protecție a datelor
DEFINIȚII Următoarele definiții ale termenilor utilizați în acest document sunt extrase din articolul 4 al GDPR :
Date cu caracter personal: Înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („Persoană Vizată”) care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un identificator, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice identității fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale a persoanei fizice. Prelucrarea: Înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, precum colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea datelor. DPO: Înseamnă responsabilul cu protecția datelor, mai precis persoana responsabilă cu protecția datelor. PRINCIPIILE DE BAZĂ PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL Există opt principii de bază privind protecția datelor pe care IntercomFilm le respecta atunci când gestionează date personale despre alții: • Este deschisa si transparenta cu privire la ceea ce face cu datele și motivul pentru care le folosește; • Păstrează datele în siguranță; • Se asigură că are întotdeauna un temei legal pentru a gestiona datele; • Colecteaza si utilizeaza minimul necesar de date, respectând astfel principiul minimizării; • Pastreaza datele actualizate, corecte și complete; • Nu pastreaza datele mai mult decât este necesar, asigurând implementarea unor perioade de retenție a datelor, acolo unde nu exista o perioada obligatorie prevăzută de lege; • respecta drepturile legale ale persoanelor vizate, cu privire la datele lor cu caracter personal; • Nu transfera în străinătate datele fără a lua măsurile prevăzute pentru transferul de date, si nu înainte de a informa persoanele vizate in acest sens.
ECHITATE ȘI TRANSPARENȚĂ Datele cu caracter personal sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent în raport cu persoana vizată. Acesta este principiul de bază și înseamnă că utilizăm datele personale numai în măsura în care persoanele care le încredințează IntercomFilm si au fost informate in prealabil despre modul utilizării . Pentru a se conforma acestui principiu de echitate și transparență, IntercomFilm furnizează informări privind procesările datelor, către orice persoane fizice ale căror date personale sunt. Aceste notificări sunt furnizate în momentul colectării datelor personale și ar trebui să explice următoarele aspecte principale: • Ce fel de date vor fi colectate; • În ce scop vor fi folosite; • Cu cine vor fi împărtășite (dacă este cazul); • Dacă vor fi transferate în alte țări; • Cât timp vor fi păstrate; și • Ce drepturi au persoanele fizice cu privire la datele lor personale. • Indicarea canalelor de contact prin care persoanele vizate își pot exercita aceste drepturi.
Dacă in timpul derulării activității se va identifica de către IntercomFilm un nou scop pentru utilizarea datelor personale pentru motive diferite decât cele conținute în notificările anterioare, persoanele vizate vor fi notificate anterior oricărei utilizări intr-un scop nou, despre schimbare.
LEGALITATE IntercomFilm înțelege sa realizeze toate activitățile de procesare atât intr-un scop bine determinat si raportat la activitatea sa, dar si circumscris unei justificări legale corespunzătoare după cum urmează: • abonarea la newsletter-ul IntercomFilm prin intermediul caruia vom trimite lansari de noi produse sau servicii comunicari comerciale privind promotiile și campaniile desfasurate de IntercomFilm independent sau în colaboare cu unul sau mai multi parteneri, informații utile despre noile lasari de productii cinematografice etc.; • gestionarea relaţiilor cu clienţii, comercianții parteneri și utilizatorii produselor si serviciilor, prin intermediul formularului de contact • oferirea de răspunsuri în cazul completării formularului de contact; • participarea la concursurile si campaniile organizate online de catre IntercomFilm • realizarea de analize privind navigarea pe Site şi interacţiunile utilizatorilor cu Site-ul.
CONSIMȚĂMÂNTUL PERSOANEI VIZATE Obținerea consimțământului persoanei ale cărei date urmează sa le colectam si procesam, reprezintă un alt temei juridic prevăzut de GDPR, iar IntercomFilm acorda acestuia o deosebita importanta respectării acestui principiu.
MINIMIZAREA DATELOR Datele cu caracter personal vor fi utilizate numai atunci când este absolut necesar și relevant pentru o anumită sarcină de proces sau proiect. Această cerință se aplică tuturor membrilor personalului IntercomFilm În cazul în care utilizarea datelor cu caracter personal nu poate fi evitată, IntercomFilm va folosi numai datele minim necesare îndeplinirii acelui scop.
EXACTITATEA DATELOR Legislația privind protecția datelor solicită ca datele personale să fie păstrate exacte, complete și actualizate. Cu toate acestea, cerința de a menține calitatea și integritatea datelor nu este doar o cerință privind protecția datelor, ci și o cerință comercială.
PERIOADA DE PĂSTRARE SI STOCAREA DATELOR Vom păstra datele tale personale pe o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele, cu excepţia situaţiilor în care dispoziţiile legale prevăd sau ne obligă altfel. Astfel: • cu privire la newsletter-ul IntercomFilm , vom păstra adresa ta de e-mail în baza de date a newsletter-ului atât timp cât colaborarea este activă; din momentul în care primim cererea ta deincetare a colaborarii, vom dezactiva trimiterea de newslettere către adresa ta de e-mail; • cu privire la formularul de contact vom păstra datele tale personale pe perioada necesară oferirii de răspunsuri la mesajele şi cererile tale şi dovedirii corespondenţei purtate cu tine, dar nu mai mult de 1 an de la primirea acestora; • participarea la concursurile si campaniile organizate online de către IntercomFilm, vom păstra datele tale personale pe perioada necesară derulării acestor programe şi dovedirii participării tale la aceste programe, conform Regulantelor comunicate pentru fiecare eveniment in parte; • cu privire la realizarea de analize privind navigarea pe Site şi interacţiunile utilizatorilor cu Site-ul, vom păstra datele privind interacţiunile tale cu Site-ul pe o perioadă de până la 3 ani.
IntercomFilm poate şterge datele tale personale atunci când consideră că nu mai sunt necesare pentru scopurile în care au fost colectate. Nu stocăm informaţii şi nu accesăm informaţia stocată în echipamentul tău terminal (computer, telefon, tabletă etc.) decât cu acordul tău prealabil sau atunci când aceste operaţiuni sunt realizate exclusiv în scopul efectuării transmisei unei comunicări printr-o reţea de comunicaţii electronice ori sunt strict necesare în vederea furnizării unui serviciu al societăţii informaţionale solicitat în mod expres de către tine (de exemplu, pentru stocarea de informații referitoare la activitățile desfășurate de tine pe Site, astfel încât să utilizezi cu ușurință Site-ul la o accesare ulterioară). Pentru utilizarea fişierelor cookie în privinţa cărora este necesar acordul tău prealabil, Site-ul îţi va cere acordul printr-un banner afişat pe Site la momentul accesării Site-ului. Acest banner conţine un link către prezenta Politică de protectie a datelor cu caracter perosnal şi îţi oferă opţiunea de a accepta fişierele cookie, precum şi opţiunea de a le refuza. Dacă ţi-ai dat acordul dar te răzgândeşti ulterior, poţi folosi setările aplicaţiei tale de navigare pe internet (browser-ul) pentru a şterge informaţiile stocate sau pentru a refuza fişierele cookie. Dacă vrei să știi ce sunt cookie-urile accesează Politica de cookie-uri de pe Site-ul nostru.
SECURITATEA DATELOR Un alt principiu foarte important privind protecției datelor este securitatea informațiilor și, prin urmare, este o cerință aplicabilă tuturor membrilor personalului IntercomFilm, IntercomFilm se supune măsurilor tehnice şi organizatorice de securitate impuse de lege şi de standardele industriei, pentru a-ţi proteja datele personale împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală. De asemenea, luăm măsuri pentru a ne asigura că folosim datele tale personale exact aşa cum este descris în prezenta Politică şi pentru a respecta alegerile pe care le faci în privinţa prelucrării datelor tale personale.
DIVULGAREA CĂTRE TERȚI Cu excepția situațiilor prezentate mai jos, nu vom dezvălui fără autorizare nici o informație referitoare la datele tale. Pe baza consimțământului tău, expres și neechivoc, oferit astfel și numai în limitele legislației în vigoare sau în scopul îndeplinirii unei obligații legale și/sau protejării unui interes legitim, este posibil să transmitem datele tale personale către: • Furnizori de servicii din următoarele domenii: marketing, servicii administrative . • alți furnizori de servicii, toți avand semnate acorduri de păstrarea confidențialității informațiilor; • Organizații sau companii care coordonează studii specifice și care sunt de acord să păstreze confidențialitatea informațiilor primite; • Agenții de stat, guvernamentale, dacă legislația stipulează acest lucru; • Alte autorități și organisme, în scopul îndeplinirii obligațiilor noastre legislative și/sau protejării intereselor noastre legitime;
Transmiterea datelor tale personale către destinatarii susmenționați se va face numai în temeiul unui angajament de confidențialitate şi de asigurare a unui nivel adecvat de securitate din partea acestora, prin care se garantează că datele personale sunt păstrate în siguranță .
DREPTURILE PERSOANELOR FIZICE Persoanelor fizice li se acordă diverse drepturi prin legile privind protecția datelor. Aceste drepturi și acțiunile cheie pe care trebuie să le luăm atunci când acestea sunt exercitate sunt prezentate în continuare: • Dreptul de a fi informat cu privire la modul și motivul utilizării datelor cu caracter personal; • Dreptul de a solicita copii ale datelor personale pe care le deține o entitate (inclusiv informațiile conținute în e-mailuri, mesaje instantanee, note etc.); • Dreptul de a solicita corectarea oricăror inexactități în datele lor personale; • Dreptul de a ordona ștergerea datele personale (inclusiv ștergerea definitivă din sistemele Societății și din orice sisteme ale unui furnizor de outsourcing la care Societatea a permis accesul); • Dreptul de a solicita IntercomFilm încetarea prelucrării datelor personale; • Dreptul de a se opune utilizării datelor lor personale în scopuri de comercializare directă; • Dreptul de a avea orice date personale care au fost furnizate IntercomFilm transferate către o altă parte (de exemplu, un alt furnizor) „într-un format structurat, frecvent utilizat și care poate fi citit automat”; și • Dreptul de a nu fi supus unui proces de luare a deciziilor complet automatizat (adică o decizie generată de sistem fără o contribuție umană), în cazul în care rezultatul are un efect juridic sau un efect similar semnificativ asupra persoanei în cauză.
În cazul în care IntercomFilm primește o cerere de la o dumneavoastră in exercitarea oricăror dintre drepturile menționate mai sus, vom răspunde cererii in termen de 30 de zile, cu posibilitatea extinderii acestui termen, numai după informarea persoanei vizate si cu condiția existentei unui motiv întemeiat care sa justifice imposibilitatea formulării unui răspuns in termenul de 30 de zile.
ÎNCĂLCAREA SECURITĂȚII DATELOR În cazul în care datele personale se pierd, sunt deteriorate, furate sau altfel compromise sau dacă cineva face o plângere cu privire la modul în care IntercomFilm a gestionat datele personale, va raporta încălcarea catre Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu caracter Personal în termen de 72 de ore de la constatarea încălcării și să notifice fără întârziere persoanele relevante în cazul în care sunt susceptibile de a fi afectate de incident. În plus, Societatea va face totul pentru a limita daunele cauzate de încălcarea securității datelor.
ORGANIZARE ȘI RESPONSABILITĂȚI Responsabilitatea pentru asigurarea unei prelucrări adecvate a datelor personale revine oricărei persoane care lucrează pentru sau cu IntercomFilm și care are acces la datele personale prelucrate.
Informații de contact Dacă aveți o întrebare privind exercitarea vreunui dintre drepturile dvs. menționate mai sus sau orice solicitare de adresare, trebuie să contactați IntercomFilm la următoarea adresă de e-mail: office@intercomfilm.ro