DIN 7 FEBRUARIE 2020 LA CINEMA

Regizoarea şi scenarista Greta Gerwig (Lady Bird) ecranizează Little Women, care  se bazează atât pe romanul clasic cât şi pe alte scrieri ale Louisei May Alcott, redând parcursul, suişurile şi coborâşurile vieţii lui Jo March, un alter ego al scriitoarei.  În accepţiunea lui Gerwig, îndrăgita poveste a celor patru surori, care erau hotărâte să-şi trăiască viaţa după propriile lor criterii, este valabilă în orice epocă şi totodată potrivită pentru momentul actual.  În rolurile lui Jo, Meg, Amy şi Beth March, apar Saoirse Ronan, Emma Watson, Florence Pugh şi Eliza Scanlen, iar Timothée Chalamet îl interpretează pe vecinul Laurie, Laura Dern. pe Marmee, iar Meryl Streep, pe Mătuşa March.

Regia şi scenariul aparţin lui Greta Gerwig. Povestea se bazează pe romanul Louisei May Alcott. Producătorii filmului sunt: Amy Pascal, Denise Di Novi şi Robin Swicord. Producătorii executivi sunt Adam Merims, Evelyn O’Neill, Rachel O’Connor şi Arnon Milchan. Rolurile principale sunt deţinute de Saoirse Ronan, Emma Watson, Florence Pugh, Eliza Scanlen, Laura Dern, Timothée Chalamet, Tracy Letts, Bob Odenkirk, James Norton, Louis Garrel, împreună cu Chris Cooper şi Meryl Streep.

Producţia
Romanul Louisei May Alcott, Little Women, a fost ecranizat în mii de feluri, în ţări din toată lumea şi în diferite epoci istorice. Romanul redă felul în care societatea le tratează, fără menajamente, pe fetele care vor să-şi croiască un drum în viaţă, înzestrându-le doar cu ambiţie – o viaţă interioară vibrantă care depăşeşte regulile sociale – aceasta fiind singura lor recompensă. Romanul acesta vorbeşte despre copilărie, când viaţa îţi deschide o mulţime de opţiuni şi niciun obstacol nu poate să te abată din drum; apoi devenim tineri adulţi, atunci când constrângerile societăţii încep să ne şlefuiască personalitatea şi devenirea; iar apoi, suntem cititori maturi, stăpâniţi de nostalgia amară pentru anii propriei tinereţi şi cutezanţe, sau de bucuria de a vedea noua generaţie care trece prin aceleaşi încercări ca şi noi. Fascinaţia cărţii constă în chemarea adresată fiecăruia dintre noi de a ne poziţiona faţă de aspectele importante ale vieţii— familia, arta, banii, dragostea, libertatea şi speranţa de a ne comporta exact aşa cum suntem, conturându-ne în acest fel propria poveste unică de viaţă.
Această idee, profund personală, despre viaţă, din Little Women este chiar ideea pe care regizoarea şi scenarista Greta Gerwig a vrut s-o transpună pe ecran. Gerwig s-a apropiat de operă fiind hotărâtă să surprindă natura epică a romanului, care redă dimensiunea creaţiei lui Alcott, dar şi intimitatea emoţională care le dă viaţă personajelor. Tot aşa cum fiecare cititor interpretează în mod personal povestirea, şi Gerwig îşi pune amprenta proprie pe modul în care este ea ecranizată. Iniţial romanul a fost publicat în două părţi, prima referindu-se la copilăria plină de optimism a surorilor March, iar a doua la realităţile dure ale maturităţii. Gerwig reconstruieşte romanul, pendulând între cele două jumătăţi ale vieţii surorilor şi folosind perseverenţa lui Jo ca linie călăuzitoare şi forţă motrice a povestirii.
Tabloul general este acela al surorilor care privesc cu nostalgie spre trecutul lor şi modul în care ele au devenit ceea ce sunt în prezent. Este o lume în care ocupaţiile şi trăirile zilnice ale celor patru surori —cu descoperirile lor, sacrificiile, supărările, cu grijile lor financiare, artistice sau domestice—contează enorm. Ce poate însemna să-ţi iei soarta în mâini, când multe dintre întâmplările ei – de la o crăpătură în gheaţă şi până la o scrisoare trimisă când nu trebuia - sunt incontrolabile? Şi cum să interpreteze cele patru surori viaţa, dacă fiecare dintre ele are alt vis, complet diferit una faţă de cealaltă?
Acestea sunt întrebările pe care le pune filmul lui Gerwig, o peliculă splendidă din punct de vedere estetic, inspirată de artiştii îndrăzneţi care au înrâurit felul în care oamenii au perceput lumea pe vremea lui Alcott. Întrebările sunt moderne, dar şi Alcott s-a împiedicat la vremea sa de alegerile dintre: bani şi artă, dragoste sau satisfacţie personală, idealuri sau viaţă reală, devoţiunea faţă de familie sau găsirea propriului drum în viaţă.
Gerwig a aprofundat cercetarea, citind scrierile şi lucrările lui Alcott, pentru a înţelege viaţa reală a lui Alcott şi pentru a reuşi să aducă în actualitate barierele pe care aceasta le-a avut de trecut. De exemplu, Alcott a scris în realitate că: “Am avut o mulţime de probleme, aşa că am preferat să scriu poveşti vesele”; iar în film, Marmee spune: “Sunt furioasă în fiecare zi a vieţii mele.”
Pentru femei, adoptarea unei vieţi independente, în special artistice, a fost dificilă în orice epocă. De aceea Jo a impresionat-o atât de mult pe Gerwig. “Jo are un spirit rebel şi speranţa unei vieţi independente, chiar dacă e femeie, iar acesta e un ideal greu de atins, chiar şi în contemporaneitate,” susţine Gerwig.
Pentru Gerwig, Alcott a ales lipsa banilor şi a libertăţii ca principalele elemente care afectează în mod inevitabil viaţa surorilor March. În acelaşi timp, ea a dorit să scoată în evidenţă faptul că cele patru surori şi mama lor devotată au reuşit să transforme umila lor locuinţă într-o lume de neuitat. “Am citit o analiză literară interesantă care interpreta Little Women ca fiind una dintre puţinele cărţi despre copilărie în care nu e vorba despre dorinţa de evadare. Există curaj, iar una dintre eroine întreprinde o călătorie pentru a-şi găsi identitatea, dar ea nu abandonează lumea în care a trăit,” spune Gerwig.
Toate acestea au contribuit la coeziunea grupului extraordinar de femei, care au transpus această poveste pe ecran, din care fac parte Gerwig, producătorii Amy Pascal, Denise Di Novi şi Robin Swicord ca şi excepţionala distribuţie formată din Saoirse Ronan, Emma Watson, Eliza Scanlen, Florence Pugh, Laura Dern şi Meryl Streep.
Pentru actriţele din rolurile aparţinând mai multor generaţii, atracţia faţă de romanul Little Women a trecut dincolo de experienţele trăite de fiecare când a citit cartea. Ceea ce a făcut-o să fie o experienţă specială a fost faptul că Gerwig a abordat povestirea cu căldură, încercând s-o aducă cât mai mult în prezent.
Gerwig a abordat filmul şi prin prisma unei povestiri fidele, inspirându-se cât mai mult din roman şi prin adaptarea sa la postmodernism. Ea ne prezintă povestea pornind pe două planuri simultane, cu personaje care sunt deja adulte şi care îşi relatează cu nostalgie copilăria. “Am început filmul cu o naraţiune a unor adulţi care reintră în povestirea copilăriei, formată din amintiri şi idealuri, constituind cheia înţelegerii identităţii fiecărui personaj şi a drumului pe care a apucat-o,” relatează Gerwig.
Probabil că pe femeile care au contribuit la realizarea filmului le-a entuziasmat ideea că Little Women este o povestire în care băieţii şi bărbaţii care joacă un rol în film, fac cu siguranţă parte din el—uneori atrăgători, alteori lipsiţi de vogoare—dar niciodată plasaţi în centrul lumii lor.
ADAPTÂND-O PE ALCOTT
Unul dintre adevărurile fundamentale ale romanului Little Women este faptul că Louisa May Alcott nu s-a considerat niciodată o scriitoare de poveşti pentru fete, care la vremea aceea erau neimportante şi cu siguranţă neproductive din punct de vedere financiar. Dar când editorul ei i-a pus problema publicării, ea n-a putut rezista tentaţiei de a rivaliza cu autorii de poveşti de aventuri pentru băieţi, care puteau deveni bestseller-uri sau surse de inspiraţie pentru tinerii epocii.
Alcott a recunoscut că nu a cunoscut alte fete decât pe cele trei surori ale sale şi pe mama lor. După cum s-a dovedit, familia sa conţinea o sursă incredibilă de inspiraţie. Iar povestind viaţa familiei sale, Alcott s-a trezit că poate exprima, prin intermediul naraţiunii, propriile opinii despre opţiunile limitate de societate ale unei fete care se maturiza şi avea aspiraţii tot mai mari, pe care nimeni nu avusese curajul să le scoată în evidenţă până atunci, creând o reacţie importantă în rândul publicului.
Ca şi în familia March, membrii familiei Alcott erau strâns uniţi. Părinţii lor, învăţătorul Bronson Alcott şi activista Abigail May, care era asistentă socială, erau idealişti, adepţi ai Transcendentalismului—membri ai mişcării din secolul XIX care propovăduia încrederea în sine, revolta civilă, ataşamentul faţă de arte, respectul faţă de natură şi respectul faţă de sine, care să izvorască dintr-o viaţă fericită. Crezând în egalitate şi educaţie, părinţii Alcott le-au încurajat pe Louisa şi surorile sale să caute şi să urmeze principiile care aveau semnificaţie pentru ei.
Pentru Louisa, aceasta însemna că trebuie să scrie. Crescând într-un mediu intelectual, chiar dacă mai restrâns din punct de vedere financiar—Louisa, care-l avea ca professor pe Henry David Thoreau şi ca vecin pe Ralph Waldo Emerson—a început să scrie de la o vârstă fragedă. Totuşi, veniturile restrânse au forţat-o pe Alcott să lucreze ca profesoară, croitoreasă şi guvernantă chiar pe când scria prima ei carte Flower Fables, publicată când avea doar 17 ani. Ea a scris apoi pentru gazeta The Atlantic Monthly, unde a publicat amintiri (Hospital Sketches) de pe vremea Războiului Civil, când era infirmieră şi nuvele de acţiune şi spionaj sub pseudonimul A.M. Bernard (pe care le-a vândut cu 50 de dolari bucata, bani pe care i-ar fi realizat într-un an întreg de croitorie.)
La momentul când a fost publicat romanul Little Women exista ideea preconcepută că numai bărbaţii puteau să scrie literatură durabilă. Cu rare excepţii, cărţile despre femei sau scrise de femei erau considerate un divertisment trecător. Cu toate acestea, Little Women a avut un succes răsunător deîndată ce a fost adusă în librării, prima ediţie fiind epuizată în câteva zile. A devenit evident faptul că femeile şi fetele erau capabile să scrie povestiri autentice, oneste şi puternic emoţionale despre viaţa lor de zi cu zi. Primele 23 de capitole au devenit atât de populare încât editorul lui Alcott a implorat-o să continue povestirea, ceea ce a condus până la urmă la cartea de 47 de capitole, care a devenit romanul clasic îndrăgit de cititori. De la lansare şi până în prezent Little Women a fost publicată neîncetat, fiind tradusă în peste 55 de limbi. Cartea a fost adaptată şi pentru scenă, televiziune şi marele ecran, chiar şi pentru operă, sau chiar benzi desenate.
O parte a acestei povestiri este cu siguranţă o “romance”. Dar aici, Gerwig explorează ideea că fiecare dintre surorile March tânjea nu doar după dragoste , ci după o dragoste între doi oameni egali şi într-o versiune personală. Cititorii dezbătuseră îndelung alegerea soţului lui Jo sau dacă era cazul ca ea să se mărite vreodată. Ceea ce a complicat lucrurile a fost aceea că Alcott, care semăna atât de mult cu Jo, a adoptat altă cale decât personajul ei, rămânând nemăritată chiar şi după ce devenise faimoasă. Gerwig a preferat o abordare neobişnuită a acestei probleme în momentele culminante ale romanului Little Women.
Surprinderea relaţiilor dintre surori —frumoase, unite, dar uneori şi tensionate—a fost esenţială pentru Gerwig. “Eu le-am considerat pe surori artiste şi le-am luat în serios demersurile artistice, aşa cum o făceau şi ele. Între ele se găseşte o legătură puternică şi multă iubire, dar totodată şi concurenţă sau supărare. Ele pot să fie şi ironice sau usturătoare, nu numai iubitoare sau blânde, iar eu am vrut să introduc toate aceste elemente, pentru că ele contribuie la atmosfera puternică din familie. Ele sunt persoane reale, iar relaţiile dintre ele pot fi tulburi sau chiar nestăpânite.”
Scenariul a adus-o şi pe Pascal într-o relaţie proaspătă cu romanul: “Este un film despre modul cum îţi aminteşti copilăria, despre trecerea timpului, despre cum e să fii artistă,” mărturiseşte ea. “Dar este totodată şi un film despre cum trebuie să te lupţi pentru a deveni independentă.”
FEMEILE
Jo/Saoirse Ronan:
Jo March este personajul cel mai conturat al Louisei May Alcott—personajul fictiv care a devenit o eroină din lumea reală, inspirând generaţii de tineri visători care-şi doresc o viaţă de aventură sau expresie artistică. Îndărătul personajului se află spectrul autoarei Louise May Alcott. În bună parte, e a fost ca şi Jo, eliberată datorită uriaşei sale imaginaţii şi a muncii sale neobosite. Scriitura sa a devenit o cale de a-şi obţine o sporadică independenţă financiară, ca femeie singură ce se afla şi un mod de a surprinde într-o picătură de chihlimbar esenţa libertăţii copilăriei, care i-a furnizat puterea de a sfida obstacolele vieţii.
Rolul, aşa cum îl vedea Gerwig, reclama o actriţă cu o transparenţă aproape supranaturală, iar Gerwig ştia de la început cine poseda această calitate. Pentru că a văzut-o pe Ronan întruchipând o tornadă de emoţii în Lady Bird, Gerwig ştia că Ronan putea să permită publicului să pătrundă în stările lui Jo, spiritul ei, gândirea ei—şi mai ales “vortex-ul creativităţii sale” aşa cum obişnuia Alcott să descrie accesele zilnice de scris ale lui Jo.
“Nu pot să vorbesc despre Saoirse,” murmură Gerwig, “pentru că ea e un geniu. Nu ştiu cum face asta, dar mă simt binecuvântată pentru faptul că a lucrat alături de mine de două ori până acum.”
Ronan susţine că interpretarea acestui rol extrem de îndrăgit şi de apropiat oricărui cititor a constituit pentru ea o mare emoţie şi o provocare serioasă. Partea mai grea a fost să pătrundă dincolo de proverbiala agitaţie a lui Jo pentru a putea aduce la viaţă o persoană reală, palpabilă, plină de îndoieli şi totodată de talent, independenţă şi sete de schimbare. Aceasta însemna să gândească personajul ca fiind unul contemporan, o femeie care se vrea modernă dar care nu-şi dă seama cât de complexe vor fi schimbările ce vor urma în secolul tulbure, care abia începea.
“Jo pentru mine este similară cu fetele pe care le poţi vedea în ziua de astăzi,” susţine Ronan. “Greta simţea nevoia de a o face mai modernă decât celelalte fete pe care le vedem în film, iar asta se vede în modul ei de a se mişca şi în special de a vorbi. Felul de a vorbi este o uşă deschisă spre personajul respectiv, iar ceea ce am făcut noi cu vocea lui Jo este ceva relativ modern.”
Dacă tradiţia vrea s-o plaseze undeva pe Jo, acel loc se va numi devoţiunea faţă de familie. Chiar şi viaţa ei de creatoare a fost determinată de nevoia de a-şi ajuta financiar familia, scriind povestiri. “Jo trăieşte şi moare lângă familia sa. Surorile şi mama ei reprezintă toată lumea ei—ele şi-au creat un fel de cuib din casa lor—aşadar acestea reprezintă universul ei,” explică Ronan. “Atunci când se află alături de ele, Jo se simte sigură, extrovertă şi creatoare. Atunci când se află în preajma oamenilor pe care nu-i cunoaşte, ea se comportă mai rezervat. Pe ea o înflăcărează doar două lucruri: scrisul şi surorile ei.”
Ambianţa din casa March le-a inspirat pe actriţe şi pe Ronan. “Îmi place faptul că membrele familiei March duc o viaţă boemă, sunt încurajate să creeze şi să se exprime prin munca lor şi unele faţă de altele. Ele sunt incredibil de deschise unele cu altele,” gândeşte ea cu voce tare.
“Jo are o relaţie complicată cu dragostea şi sentimentele,” observă Ronan. “Cu Laurie, cred că ea vrea să rămână în relaţia pură şi platonică pe care şi-au creat-o în copilărie. Friedrich reprezintă însă altceva pentru ea: o viaţă nouă şi acceptarea ei într-o lume intelectuală. Nu cred că Jo şi-a dat seama că nutreşte sentimente romantice faţă de Friedrich decât după ce s-a întors acasă , atunci când Beth s-a îmbolnăvit. Jo se jura tot timpul că nu se va mărita şi nu va ceda nimănui. Ni se aduce aminte faptul că în prezent ne putem bucura de viaţă într-un mod care un era posibil pe vremea lui Jo.”
Ronan concluzionează: “Eu cred că cea mai mare poveste de dragoste pe care o trăieşte Jo este aceea cu surorile şi mama ei. Esenţa acestei povestiri se referă la încercarea acestor tinere de a-şi găsi un drum în viaţă şi de a intra în legătură cu oamenii din apropierea lor.”
Meg/Emma Watson:
Cea mai mare dintre surorile March, Meg pare a fi cea mai maternă dintre surori, dar este în acelaşi timp o perfecţionistă încăpăţânată, care ştie exact cine este şi ce vrea. Exact asta a încântat-o pe Emma Watson la acest rol. Actriţa engleză, care a jucat rolul lui Hermione din seria Harry Potter, a putut fi urmărită recent în filmul Beauty and The Beast.
“Elementul cel mai important pentru mine în interpretarea lui Meg a fost acela că ea îşi doreşte să devină mamă şi soţie,” explică Watson. “Există ideea că pentru a fi o feministă trebuie să respingi ideea de căsătorie. Dar Meg îşi doreşte cel mai mult uniunea cu un soţ. La nunta sa, ea ţine să-i precizeze lui Jo: faptul că visele mele nu coincid cu ale tale nu înseamnă că ele sunt lipsite de importanţă.”
Gerwig adaugă: “Meg vrea să se mărite şi să aibă copii, dar asta nu înseamnă că ea nu va ezita în legătură cu ideea de a nu se mărita cu un bogătaş. Frământările lui Meg în legătură cu alegerile de viaţă mi-au dat de gândit şi m-au făcut să citesc romanul încă o dată.”
Faptul că a avut şansa de a cunoaşte detalii din viaţa lui Meg, după nunta sa cu John Brooke a fost interesantă pentru Watson. “De obicei vedem cum poveştile de dragoste ale tinerelor se încheie cu o nuntă frumoasă, dar de data aceasta mi-a plăcut că putem s-o vedem pe Meg mergând mai departe, străduindu-se să se descurce atât ca soţie cât şi ca mamă, încercând să menţină relaţiile de odinioară, în ciuda vieţii stresante pe care o duce,” mărturiseşte Watson. “Realitatea o împinge pe Meg la limite. Surorile aşteaptă de la ea răspunsuri: tot ce am sperat noi este real? Există poveşti cu sfârşit fericit? Poate dragostea să dureze până la capăt? O vedem pe Meg cum se luptă pentru visul ei, pentru că lucrurile bune din viaţă se obţin cu greu.”
Deşi e o persoană cu picioarele pe pământ, Watson consideră că Meg este mai atrasă de latura inefabilă a lui John, care-i găzduieşte generozitatea şi compasiunea. “John se înhamă la greu şi îşi asumă sarcinile lipsite de glorie, iar pentru asta, el i-a câştigat respectul lui Meg. Ea îl preferă pe bărbatul care îţi sare în ajutor.”
James Norton, care-l interpretează pe Brooke, îşi aminteşte că “Greta vroia să aprofundăm acest mariaj mai mult decât s-a făcut vreodată,” afirmă el. “Am hotărât cu toţii că ar fi o idee bună să ne scriem propriile jurăminte. Asta însemna să ne dezvăluim firea în cel mai fericit mod.”
Beth/Eliza Scanlen:
Beth March este probabil cea mai introvertă şi fragilă dintre surorile March—o muziciană pasionată a cărei viaţă a fost afectată de scarlatină—dar ea lasă o amprentă puternică în amintirea tuturor cititorilor romanului Little Women. Cea care a primit rolul lui Beth este actriţa australiană Eliza Scanlen, care a interpretat recent rolul lui Amma Crelin din producţia HBO, Sharp Objects.
Gerwig spune: “Beth a avut o viaţă grea, dar ea este la fel de ambiţioasă ca şi surorile ei. Şi nu e de mirare, fiindcă este o membră a familiei March. Ea are propriul ei vis şi am vrut să dau atenţia cuvenită acestui lucru. Pentru mine, Beth este un personaj care seamănă cu personajele lui Emily Dickinson, cineva care ajunge să înţeleagă esenţa lumii fără să-şi părăsească vreodată locuinţa.”
“Beth este un personaj complex,” observă Scanlen. “Prin comparaţie cu surorile sale, ea e timidă, dar are o energie şi o putere pe care le recunosc şi în mine. Eu cred că fiecare dintre noi suntem un amestec de elemente introverte şi extroverte, iar eu sper că filmul va dovedi că introvertiţii au adesea ce să spună. În prezent trăim într-o lume foarte extrovertă, care-i răsplăteşte pe cei guralivi, sau gregari. De aceea, să-ţi găseşti puterea în linişte, bunătate sau profunzime mi s-a părut un lucru excepţional.”
Unul dintre cele mai emoţionante aspecte ale scurtei vieţi a lui Beth este faptul că reuşeşte să reunească familia la maturitate. “Maturizarea conţine şi un grăunte de tristeţe, iar cititorului îi e greu să accepte că surorile March o vor lua fiecare pe drumul său,” susţine Scanlen “Dar e frumos să vezi cum se reunesc surorile din nou, datorită sentimentelor care le leagă. Eu am o soră germana, iar dragostea mea pentru ea este infinită. Tot aşa cred că simt şi surorile March, una faţă de alta.”
Amy/Florence Pugh:
Cea mai mică dintre surorile March, Amy, a stârnit întotdeauna sentimente contradictorii în rândul cititorilor. Stridentă şi uneori răutăcioasă, ea ajunge mai departe decât surorile ei, eclipsând-o uneori chiar pe Jo. Dar Amy Pascal remarcă: “În acest film, vedem un portret diferit al lui Amy. Amy pare aici o persoană care ştie ce vrea, care speră să devină o mare artistă şi care trebuie să se împace cu ideea că e doar o artistă “bună”. Această Amy este tot încăpăţânată, dar în acelaşi timp este şi isteaţă şi vrednică de laudă.” Cea care conturează portretul candid al lui Amy este Florence Pugh—o stea în devenire care s-a remarcat în rolurile diferite din filmul lui Park Chan Wook, The Little Drummer Girl, sau din The Outlaw King, de David Mackenzie, sau din Midsommar, de Ari Aster. Pugh o găseşte pe Amy fascinantă şi complexă din punct de vedere psihologic.
Relaţia lui Amy cu Jo este atinsă de concurenţă şi o oarecare invidie. Dar în ea se întrevede şi un triunghi amoros, pe măsură ce Amy se îndrăgosteşte de Laurie, care fusese întotdeauna atras de Jo. Pugh subliniază că sentimentele lui Amy pentru Laurie sunt autentice. “Noi am simţit suferinţa celui care iubeşte o persoană care nu-şi dă seama că este iubită, iar aici mă refer la Amy şi Laurie. Să te căsătoreşti cu bărbatul care e îndrăgostit de sora ta este cu siguranţă derutant şi complicat—dar poate că este ceea ce trebuie să se întâmple.”Laurie se maturizează datorită acestei iubiri reale şi necondiţionate. Dragostea lui timpurie pentru Jo şi cererea ei în căsătorie, este dragostea unui copil; relaţia lui ulterioară cu Amy este dragostea unui adult care a învăţat să se preţuiască pe sine. Acel Laurie care revine din Europa este complet diferit de băiatul care a plecat acolo.
Marmee/Laura Dern:
Matriarhul familiei March, cunoscut de copii sub numele afectuos de Marmee, este fără îndoială una dintre cele mai admirate femei din literatură—o mamă care , în timp de război, le-a crescut pe fetele sale dăruindu-le ceea ce puţine fete au: încredere absolută şi respect. Marmee are uneori aura unei femei care se sacrifică pentru copiii ei. Dar Alcott a modelat personajul ei şi ca activistă recunoscută şi ca spirit puternic, care duce o viaţă la antipodul domesticului liniştit. O sufragetă împătimită, aboliţionistă, reformatoare şi una dintre primele lucrătoare în domeniul social ale Americii, Abby a fost o rebelă care a devenit pentru Louisa nu numai un mentor ci şi o muză a creaţiei.
Gerwig a vrut să sublinieze acel avânt clocotitor din Marmee, furia şi nevoia sa de schimbare care a jalonat educaţia fiicelor sale, pe care le-a îndemnat să fie libere pentru a explora viaţa. De aceea Gerwig s-a orientat către Laura Dern—a cărei profunzime de interpretare i-a adus două nominalizări la Oscar—pentru a crea portretul lui Marmee cu acea viaţă interioară tri-dimensională.
În pregătirea rolului său, Dern a venit cu o altă lumină asupra povestirii. “Citind scrisorile dintre Louisa şi mama sa, m-am gândit că ar fi minunat şi în ziua de azi, ca o fiică să vorbească cu mama sa atât de deschis despre ceea ce înseamnă să fii femeie şi despre ţelurile sale în viaţă. A fost o descoperire excepţională faptul că relaţia lor se construise de fapt pe această sinceritate.”
Lucrând îndeaproape cu Gerwig, Dorn a observat că regizoarea insista pentru ca fiecare moment să devină mai dinamic şi mai viu. “De exemplu, în secvenţa din faţa focului în care Marmee îi dă sfaturi lui Jo,” relatează Dern, “Greta ne-a indicat ca noi să jucăm ca şi când am fi două femei de aceeaşi vârstă, egale, care stau de vorbă. Pe Marmee n-o auzeai niciodată vorbind de sus copiilor săi, chiar dacă ei greşiseră ceva. Fiind crescută în această atmosferă, Louisa a dobândit curajul de a deveni scriitoarea care a devenit până la urmă, iar Greta subliniază că aceasta a început datorită respectului manifestat de Marmee.”
Aunt March/Meryl Streep:
Pe măsură ce surorile March cresc, ele au şansa de a vedea cum starea materială prosperă poate să-i uşureze viaţa unei femei —cum era cazul mătuşii paterne, o văduvă a cărei avere i-a permis să nu se mai recăsătorească şi mai mult, să-şi exprime, fără reticenţe, părerile personale.
Gerwig susţine că: “În timp ce Marmee încearcă să creeze un fel de utopie pentru familia ei, mătuşa March trăieşte în lumea adevărată. Ea nu este o visătoare, ca Marmee. Ea este cea care le spune fetelor: ‘mai bine v-aţi gândi cum să trăiţi în lumea asta, pentru că viaţa e grea şi nimeni nu vă poartă de grijă.’ Mătuşa March are dreptate când spune că lumea este altfel decât ne-am dori-o, iar noi ar trebui să învăţăm cum să ne strecurăm printre problemele ei, dar şi Marmee are dreptate când crede că noi am putea-o schimba.”
Ca şi mătuşa March, Streep a avut un impact enorm asupra tinerei distribuţii. “A fost grozav că am putut lucra alături de Meryl, iar pentru noi a însemnat mult faptul că o aveam acolo, în faţa ochilor,” susţine Ronan. “Nu am avut decât o secvenţă cu ea, dar mi s-a părut o experienţă incredibilă. Mi-am dorit mult să mă bucur de ea şi să nu fac vreo greşeală care să strice totul.”
“Meryl este isterică în rolul Mătuşii March,” remarcă Emma Watson, “o turnură comică pe care cu siguranţă n-ai vrea s-o pierzi. Ea este nestăpânită până la limita ilarităţii , iar lui Meryl îi reuşeşte asta în mod strălucit.”
Hannah/Jayne Houdyshell:
Hannah, menajera credincioasă a familiei March, are grijă de fete, dar le este şi prietenă. În rol o vedem pe Jayne Houdyshell, renumită datorită multiplelor ei nominalizări la premiul Tony, pentru interpretările ei pe scena teatrală. Şi ea s-a simţit legată de acest roman, pe care l-a citit pentru prima dată la vârsta de 10 ani. “Am crescut şi eu într-o familie cu patru fete, aşa că m-a emoţionat nespus şansa de a reintra într-o familie la fel de extraordinară,” susţine ea. “De asemenea am pierdut-o pe una dintre surori când aveam 12 ani, iar greaua încercare prin care trece familia e bine zugrăvită în roman.”
Houdyshell s-a simţit legată şi de Hannah. “Hannah a fost alături de failia March încă de la naşterea acestor fete minunate şi a asistat la toate schimbările şi provocările din viaţa lor,” subliniază Houdyshell. “Ea aduce o perspectivă diferită faţă de ceilalţi.”
“Rareori observăm eroismul femeilor care ne-au crescut,” remarcă Laura Dern. “Între Marmee şi Hannah nu este o relaţie ca între stăpână şi slugă. Ele sunt două femei care le cresc împreună pe fete. Iar distribuirea lui Jayne în rolul Hannei a fost un adevărat regal, pentru că ea este atât de pură şi de simpatică. Hannah realizată de ea are o graţie şi o francheţe care menţine coeziunea şi luciditatea familiei în momentele cele mai dureroase.”
BĂRBAŢII SURORILOR MARCH
Louisa May Alcott a scris despre viaţa fetelor din America cum nimeni altul nu a mai făcut-o. Dar ea şi-a populat cărţile şi cu personaje masculine—taţi, soţi, vecini, profesori şi prieteni—la fel de extraordinari ca şi fetele pe care le iubesc şi le susţin. Aceştia au constituit cel de-al doilea filon esenţial a adaptării realizate de Gerwig. “Una dintre trăsăturile lor cele mai importante, pe care Greta le-a preluat din carte, o constituie respectul lor faţă de femei. Bărbaţii aceştia sunt adevăraţi parteneri, un statut la care mai lucrăm şi astăzi,” susţine Pascal.
Actriţelor care au preluat rolul femeilor din roman, li s-au alăturat şi actorii care aveau să joace rolurile secundare. Eliza Scanlen afirmă: “Greta ni-i prezintă pe aceşti bărbaţi ca pe nişte observatori ai legăturilor magice ce le leagă pe surori, şi care, la rândul lor, vor să se bucure de aceleaşi relaţii privilegiate. Această dinamică nouă şi interesantă dintre sexe nu se întâlneşte prea des.”
Laurie/Timothée Chalamet:
Atunci când fetele March îl descoperă pe tânărul charismatic din vecini, Theodore “Laurie” Laurence, el este repede inclus în cercul lor, devenind atât un membru de onoare al cercului, dar şi cel care va rupe coeziunea grupului, din cauza faptului că se va îndrăgosti de două dintre surori. Interpretul acestui rol este Timothée Chalamet, care a atras atenţia criticii şi a spectatorilor odată cu filmul nominalizat la Oscar, Call Me By Your Name, ca şi cu pelicula lui Gerwig, Lady Bird.
Pentru Gerwig, Laurie şi Jo sunt un fel de imagine în oglindă. “Jo este o fată cu nume de băiat, iar Laurie un băiat cu nume de fată,” explică ea. “El este totodată un fel de geamăn al lui Jo. Iar ceea ce face Timothée cu acest rol e magic. Prin intermediul lui Timothée noi vedem un băiat care este proiectat într-o lume feminină, ceea ce este ceva cu totul special.”
Pentru Chalamet, Laurie îşi începe maturizarea abia după ce le cunoaşte pe surorile March. “Laurie nu a avut o copilărie prea fericită,” explică el. “El are avere, dar nu are niciun prieten, fiind şcolarizat acasă şi educat de profesorul său, Mr. Brooke. Abia când descoperă relaţia cu fetele de alături, va începe să crească şi să se dezvolte.”
Iar apoi, inima lui va fi rănită de Jo. Ea păruse a fi adevăratul său suflet pereche, dar relaţia lor era specială, în afara tuturor regulilor, iar Jo ştia că o căsătorie ar fi urmat s-o distrugă. Chalamet consideră că Jo şi Laurie ar fi putut fi împreună într-o lume mai bună. “S-ar putea argumenta că prietenia lor era atât de strânsă încât ar fi putut conduce la o viaţă de familie minunată,” spune el. “Dar contra-argumentul ar fi că erau prea asemănători şi ar fi putut sfârşi prin a se sfâşia unul pe altul.”
Totuşi, relaţiile dintre Laurie şi Jo şi apoi Laurie şi Amy au fost influenţate de legile societăţii. Când ajung adulţi, Laurie şi Amy acceptă multe dintre constrângerile societăţii, iar dragostea lor este reală. Concluzia ar fi că: dragostea lui Laurie pentru Jo a fost intensă, dar efemeră, iar dragostea faţă de Amy este constantă şi profundă.
Friedrich/Louis Garrel:
Când Jo pleacă la New York pentru a deveni profesoară, ea îl întâlneşte pe Professor Friedrich Bhaer, care o impresionează cu amplele sale cunoştinţe de literatură şi critica adusă scrierilor sale. În acest rol îl vedem pe actorul francez , Louis Garrel, cunoscut pentru rolul din The Dreamers, de Bertolucci.
“Garrel reprezintă lumea pe care Jo şi-ar dori-o şi la care visează; este lumea cărţilor şi a intelectualilor. De asemenea, când doi oameni se întâlnesc, iar între ei se întâmplă ceva, uneori nu există nicio explicaţie,” observă el.
Secvenţa în care Jo primeşte critica lui Friedrich ca pe un pumn în faţă este secvenţa favorită a lui Ronan. Ea ştie însă că Friedrich nu o face pentru a o desfiinţa pe Jo, ci pentru a o pregăti să suporte critica subiectivă şi brutală pe care o va primi în calitate de tânără scriitoare, de la alţii.
Robert March/Bob Odenkirk:
Când tatăl fetelor se întoarce din Războiul Civil, prezenţa sa este liniştită şi filozofică în casa lor cea plină de zarvă, dar el nu pare a fi nici pe departe capul familiei. Bob Odenkirk, cunoscut pentru personajele contemporane interpretate în Breaking Bad, Better Call Saul şi Nebraska, s-a bucurat că poate avea şi un rol într-un film de epocă, la care nu se aşteptase.
Odenkirk a observat că Alcott l-a înzestrat pe Robert March cu toate calităţile tatălui ei. Deşi Bronson Alcott nu a luptat în niciun război, el a fost profesor, filozof transcendentalist, aboliţionist, reformator, prieten al lui Ralph Waldo Emerson şi un gânditor radical care s-a implicat în proiecte majore. Odenkirk, care a citit tot ce a găsit despre Bronson şi-a dat seama că: “Bronson a fost un tip interesant, un om luminat şi un luptător pentru drepturile femeilor şi ale minorităţilor. El era preocupat de schimbarea lumii, dar era cam idealist,” spune el.
Rolul tatălui acestor fete incredibile l-a încântat pe Odenkirk: “Fiicele mele din film sunt cele mai bune actriţe ale momentului iar mie mi-a făcut plăcere să mă aflu alături de ele, să mă las inspirat de energia şi camaraderia lor.”