FILME 2014

DIN 24 OCTOMBRIE 2014 ÎN CINEMATOGRAFE

După mai mult de cincizeci de ani, planeta Pământ se află într-o perioadă de deşertificare alarmantă.
Omenirea se străduieşte să supravieţuiască pe măsură ce mediul înconjurător se deteriorează tot mai mult, iar rasa umană îşi începe regresia. Pe marginea prăpastiei, între viaţă şi moarte, tehnologia combate incertitudinea şi temerile, creând primul android quantic, Automata Pilgrim 7000. Proiectat ca să aducă sprijin societăţii, robotul arată ce înseamnă să coexişti într-o lume predefinită de natura umană.

Decăderea civilizaţiei se suprapune în mod bizar cu dezvoltarea ROC, o corporaţie care dirijează şi dezvoltă inteligenţa roboţilor. În ciuda extincţiei omenirii, compania a creat protocoale de securitate care asigură menţinerea controlului oamenilor asupra populaţiei robotice. Pe măsură ce agentul de asigurări al ROC, Jacq Vaucan (Antonio Banderas) investighează cazuri şi reclamaţii privind evadarea unor androizi, el începe să descopere cine se află în spatele Automata Pilgrim 7000. Suspiciunea lui Jacq sporeşte misterul— iar el descoperă un adevăr cu mult mai complex şi profund decât orice model de robot.
Scenograful/regizorul Gabe Ibáñez spune o poveste care şterge liniile de demarcaţie dintre science fiction şi realitate. Ibáñez oferă publicului o nouă perspectivă asupra teoriei evoluţiei, arătând care ar putea fi viaţa omenirii într-un viitor nu prea îndepărtat. Avându-i ca interpreţi pe Antonio Banderas, Birgitte Hjort Sørensen, Melanie Griffith, Dylan McDermott şi Robert Forster, AUTÓMATA este un film noir ştiinţifico-fantastic, care explorează complicaţiile şi pericolele potenţiale create de combinaţia dintre inteligenţa umană şi maşină.

POVESTIREA

Teoretic, vârful tehnologiei este acel moment în care progresul tehnologiei realizat de om va fi atât de mare încât va genera o inteligenţă mai complexă decât cea umană. Vârful tehnologic a fost definit pentru prima oară de către oamenii de ştiinţă în anii 1950 şi a continuat să-i fascineze pe oamenii de cultură şi în ziua de azi. Mai mulţi realizatori contemporani de film au încercat să exploreze acest concept realizând thriller-e sci-fi pentru marele ecran. Regizorul şi scenaristul Gabe Ibáñez s-a simţit obligat să aducă pe ecran o nouă perspectivă asupra vieţii, care pune sub lupă sensul profund al existenţei umane şi locul nostru în evoluţie.
Regizorul începe povestirea AUTÓMATA cu un text suprapus pe imaginea de pe ecran: Milioane de roboţi asistă la decăderea civilizaţiei umane.
Milioane de roboţi conduşi după două reguli de securitate:
Primul protocol de securitate: interzice roboţilor să facă rău oricărei forme de viaţă.
Cel de-al doilea protocol de securitate: interzice roboţilor să se auto-modifice sau să aducă modificări altor roboţi.
Ca o prevestire a celor ce vor urma, de îndată ce Ibáñez divulgă modul în care roboţii şi oamenii ar putea coexista, peste lume se lasă un întuneric adânc, simultan cu înserarea ce se întinde peste oraşul dezolant, cu străzi pustii.
“AUTÓMATA ne vorbeşte despre momentul în care inteligenţa artificială ajunge la acelaşi nivel cu cea umană. Este acel moment în care roboţii încep să-şi dezvolte şi să-şi înţeleagă inteligenţa, depăşindu-i chiar pe oameni.” Ibáñez a intenţionat ca prin această povestire să releve complexitatea minţii umane şi să arate că uneori oamenii sunt capabili să se autodepăşească prin intermediul maşinilor create de ei.
Producătorul Les Weldon a înţeles viziunea lui Ibáñez şi potenţialul din scenariul pe care Gabe Ibáñez l-a scris împreună cu Igor Legarreta şi Javier Sánchez Donate. “Noi credem că omenirea îşi va găsi sfârşitul la un moment dat. Asta face parte din viaţă,” spune scriitorul Igor Lagarreta. “Iar noi vorbim despre asta în film—începutul şi sfârşitul umanităţii. Deci ideea principală a filmului este că noi facem parte din asta… reprezentăm viaţa.”
Pentru a da viaţă acestei idei, Ibáñez s-a inspirat din filmele noir clasice produse într-o anumită perioadă la Hollywood. Pe măsură ce ni se dezvăluie intriga filmului, “personajul principal începe să investigheze o problemă care pare minoră, dar care până la urmă capătă dimensiuni foarte serioase,” spune Ibáñez. “Aceasta e o abordare clasică pentru redarea unei povestiri în filmele noir.” Ibáñez a urmat aceeaşi tehnică: a plantat o sămânţă în mediul în care evoluează protagonistul şi apoi, odată cu fiecare personaj pe care l-a introdus în scenariu, i-a încurajat dezvoltarea.
Ibáñez zugrăveşte o imagine frumoasă a lumii în care inteligenţa artificială este benefică, iar roboţii au devenit o parte firească a societăţii, menţinându-şi scopul şi funcţia pentru care au fost creaţi de umanitate. “Partea importantă a roboţilor este inteligenţa. Nu forţa, şi nici viteza sau îndemânarea lor,” afirmă Ibáñez. Şi astfel, regizorul îşi construieşte povestea în jurul conceptului de vârf tehnologic, începând cu momentul când a luat fiinţă şi continuând cu locul său în teoria evoluţiei.
În mijlocul acestei teme ştiinţifico-fantastice, Ibáñez încearcă un sentiment de regret pentru că roboţii au acum fibra morală pe care oamenii au pierdut-o sau au golit-o de conţinut, de-a lungul timpului. Regizorul vrea să ilustreze inteligenţa artificială într-un mod realist şi posibil în viitor. În loc să-i întoarcă pe androizi împotriva oamenilor, aşa cum se întâmplă în alte thrillere sci-fi, Ibáñez a simţit nevoia să prezinte teoriile care au făcut ca tema aceasta să devină relevantă astăzi. “În film, roboţii sunt entităţi interesante, chiar spectaculoase,” spune Ibáñez. “Dar până la urmă, filmul este despre fiinţa umană şi despre momentul când ea s-a dat jos din copac şi a descoperit focul şi a inventat roata.”
OMUL ŞI MAŞINA
Pentru rolul principal, al angajatului ROC, Jacq Vaucan, Ibáñez a dorit să distribuie un actor care să-i înţeleagă viziunea şi care să fie entuziasmat de scenariu. Ibáñez a găsit aceste două trăsături în Antonio Banderas, care s-a alăturat imediat proiectului. “Scenariul nu e ştiinţifico-fantastic în sensul pe care-l dă Hollywood-ul noţiunii,” consideră Banderas. “El este de factură mai filozofică. Este, într-un fel, mai uman. Este o povestire grozavă care conţine elemente ale filmelor noir din anii 1940 şi ’50, combinate cu o intrigă fantastică.” După ce a citit aproape primele 30 de pagini ale scenariului, Banderas l-a sunat pe Ibáñez şi a spus, “Sunt la pagina 28, Gabe. Dacă scenariul va fi la fel şi la pagina 106, să ştii că facem filmul ăsta împreună.”
Pornind de aici, Banderas, care a devenit şi producător al filmului, a început să exploreze numeroasele faţete ale personajului său, Jacq Vaucan. “Personajul meu este un bărbat căruia nu-i mai place lumea în care trăieşte. Iar acest sentiment este amplificat de faptul că soţia sa aşteaptă un copil. Jacq nu crede că e bine să aduci un copil în lumea aceasta pe care o urăşte,” spune Banderas.
Prin contrast, soţia lui Jacq, Rachel, interpretată de Birgitte Hjort Sørensen, este descrisă de către regizor ca fiind “singura optimistă din film.” Actriţa a fost încântată să joace alături de Banderas la acest proiect—iar ei au conlucrat construind scenele împreună şi inspirându-se unul de la celălalt. În AUTÓMATA, Sørensen a adus mult suflet rolului său de viitoare mamă, oferind un contrabalans pentru Jacq. “Deşi este întuneric iar traiul în această lume a devenit dificil, Rachel are încă speranţă că viaţa îşi va croi un drum mai bun,” spune Sørensen. “Ea este destul de puternică. Acasă, ea este un fel de stâlp pe care soţul ei se poate rezema.”
Robert Forster interpretează rolul lui Robert Bold, şeful lui Jacq de la ROC. Bold, este întotdeauna de partea lui Jacq, deşi recunoaşte că personajul său e cam birocratic şi conservator, nedorind să schimbe lucrurile. “Acesta este unul dintre cele mai bune filme în care am jucat în ultimii ani,” spune Forster. “Este o poveste noir. Iar după o vreme se schimbă oarecum într-un western. Există elemente din ambele genuri în acest film. Dar el are o semnificaţie adâncă. Filmul spune povestea unei maimuţe care a coborât pe pământ şi a hotărât să rămână acolo şi să se protejeze, iar această fiinţă era suficient de isteaţă ca să facă aceste lucruri. Acesta e începutul omenirii. Filmul nostru este pasul următor… Un alt fel de pas. Iar aceasta e o poveste fascinantă.”
Dylan McDermott care joacă în film rolul unui poliţist violent şi alcoolic, pe nume Wallace, s-a bucurat să joace un rol neaşteptat dintr-un film concentrat pe viitorul omenirii. El a afirmat: “Ideea evoluţiei de la cimpanzeu la om, şi acum a robotului înzestrat cu conştiinţă—pur şi simplu… mi s-a părut un film bine scris, are în el poezie şi o mare metaforă. Filmul este original, iar în ziua de azi e greu să realizezi un film original.”
Melanie Griffith s-a implicat în proiect când soţul ei, care este produce şi joacă în film, a primit rolul titular. Griffith s-a gândit că are şansa să joace din nou împreună cu Banderas într-un film. Preluând rolul lui Dupre, o femeie doctor care schimbă programarea roboţilor, Griffith observă: “E distractiv şi totodată nebunesc să joci într-un asemenea film. Nu te bucuri de costume elegante, dar trebuie să mânuieşti o mulţime de echipamente în timp ce joci pe platou, iar platoul este grozav.”
Ibáñez a găsit nişte locaţii în Bulgaria, lângă Sofia, unde putea filma. Pentru că peisajul completa decorul imaginat de el pentru AUTÓMATA, aceste locaţii din Bulgaria i s-au părut potrivite pentru că ele aveau mine părăsite, care se potriveau cu lumea dezolantă concepută de Ibáñez pentru film. Când nu filmau în aer liber, Boyana Film Studio le permitea să filmeze în interior, fără să ţină cont de vremea capricioasă de primăvară.
Regizorul l-a invitat pe Alejandro Martinez să se ocupe de imagine iar pe Armaveni Stoyanova de costume. Lucrând cu Ibáñez la primul său film şi de atunci, la multe alte filme, Martinez şi Stoyanova înţeleg stilul lui Ibáñez şi ceea ce e şi mai important, sunt de acord cu viziunea lui.
“Partea frumoasă a acestui proiect, pentru ei, este că lumina are un rol foarte special în acest film,” spune Ibáñez. “Lucrăm cu lumini care se văd şi nu le schimbăm de la un cadru la altul. Lumina face parte din decor şi se află în cadru pentru a exprima un punct de vedere, pentru a explica povestea. Astfel că la final nu toate cadrele sunt perfecte şi frumoase, dar luate împreună, ele sunt mai realiste. Pentru a realiza o astfel de povestire, ai nevoie ca imaginea şi scenografia să conlucreze foarte strâns, pentru definirea fiecărei situaţii: ce fel de lumină avem nevoie, sau cum trebuie să introducem lumina în platou într-un mod realist.”
Ibáñez aduce continuitate teoriei evoluţioniste prin crearea singurului robot-femeie, Cleo, care începe să dezvolte o conştiinţă şi o curiozitate care încalcă protocoalele androizilor. Pentru a sublinia calitatea umană a lui Cleo, makeup artista Elena Zhekova a explicat că era important ca robotul principal să aibă expresie şi să dea impresia de vitalitate, chiar dacă era o maşinărie. “Au existat trei versiuni pentru faţa lui Cleo. Ea lucrează într-un bordel, aşa că ea are haine frumoase şi chiar o perucă.” Chiar şi ochii ei au fost meticulos desenaţi pentru a ajuta la formarea legăturilor emoţionale.
În viaţa reală, aceşti roboţi sunt manevraţi pe platou de către specialişti care au lucrat împreună pentru designul şi crearea fiecărui model. La începutul filmului, roboţii par foarte artificiali şi mecanici, dar pe măsură ce trece timpul, e clar că lucrurile se schimbă. “Observăm că roboţii devin conştienţi de sine şi raţionali. De îndată ce se petrece această schimbare, ei parcă încep să capete emoţii şi sentimente, devin personalităţi” spune Wes Gaefer care se ocupă de proteze şi conlucrează cu păpuşarii.
În AUTÓMATA, fiecare android e ca o maşină. Aşa cum maşinile au modele diferite şi slujesc la mai multe scopuri, tot aşa sunt proiectaţi şi roboţii din film. Robotul galben cu două picioare este folosit în scopuri industriale, iar robotul verde închis are un design mai robust şi mai puternic. “Tot ceea ce nouă ne-a luat milioane de ani, roboţii pot învăţa în săptămâni,” spune Banderas despre roboţii din AUTÓMATA.
De fapt ceea ce a creat Ibáñez a fost ocazia actorilor din distribuţie de a-i privi în ochi pe androizi şi de a se conecta emoţional cu ei, chiar dacă sunt din fibre de sticlă şi plastic. Atributele fizice au permis realizarea profunzimii în interpretare şi portretizarea veridică a ceea ce s-ar întâmpla dacă oamenii şi-ar da seama într-o bună zi că maşinile au viaţă.