O NOAPTE NEBUNĂ, NEBUNĂ
O NOAPTE NEBUNĂ, NEBUNĂ
DIN 16 IUNIE 2017 LA CINEMA
În comedia pentru adulţi, O noapte nebună,nebună, cinci prietene şi foste colege de facultate – interpretate de Scarlett Johansson, Kate McKinnon, Jillian Bell, Ilana Glazer şi Zoë Kravitz – închiriază o casă de vacanţă la Miami pentru un weekend care până la urmă o va lua razna.
Tocmai când îşi pierd speranţa că vor ieşi cu faţa curată din situaţia critică în care au intrat, ele îşi dau seama că toată tărăşenia mai are şi un alt sens, pe care nu l-au înţeles iniţial.
Columbia Pictures prezintă în asociere cu LStar Capital o producţie Matt Tolmach / Paulilu, O noapte nebună, nebună. Rolurile titulare sunt interpretate de Scarlett Johansson, Kate McKinnon, Jillian Bell, Ilana Glazer, Zoë Kravitz şi Paul W. Downs. Regia îi aparţine Luciei Aniello. Producătorii sunt Matt Tolmach, Lucia Aniello, Paul W. Downs şi Dave Becky. Scenariul este scris de Lucia Aniello & Paul W. Downs. Matthew Hirsch şi Ben Waisbren sunt producătorii executivi. Imaginea e semnată de Sean Porter. Scenografia îi aparţine designerului Bob Shaw. Montajul a fost realizat de Craig Alpert, ACE, iar costumele designerului Leah Katznelson. Muzica îi aparţine lui Dominic Lewis.
DESPRE FILM
“Filmul poate fi interpretat ca fiind o poveste despre nişte prietene care, în timpul petrecerii lor pentru absolvirea Masteratului, trec printr-o serie de evenimente ieşite din comun. De fapt, el este, în esenţa lui, un film despre prietenie,” susţine Scarlett Johansson, explicându-şi propriul rol din comedia O noapte nebună, nebună. “În general, noi ne bazăm pe oamenii cei mai apropiaţi. Acest film este o poveste despre încrederea pe care o avem în prieteni, sau un fel de odă adusă prieteniei. Sub aparenţa unei comedii dezlănţuite, filmul este de fapt o poveste sensibilă despre acest frumos sentiment care-i leagă pe oameni.”
Regizoarea, co-scenarista şi producătoarea filmului, Lucia Aniello, susţine că prieteniile proprii au avut o mare influenţă asupra vieţii sale, iar acestea au constituit inspiraţia pentru scenariul filmului. “El se bazează pe numeroasele relaţii de prietenie pe care le-am avut, pe sentimentele pe care le-am nutrit faţă de persoanele importante din viaţa mea,” explică ea. “Filmul pune în discuţie modul în care trecutul ne înrâureşte prezentul şi viitorul.”
Producătorul Matt Tolmach s-a aflat pe aceeaşi lungime de undă atât în ceea ce priveşte tema principală a filmului cât şi stilul imprimat comediei de către Aniello şi Paul W. Downs, prin intermediul scenariului scris de ei. “Mai întâi şi mai întâi, filmul e comic,” recunoaşte el. “Personajele sunt extrem de haioase, iar vocile lor sunt perfect autentice. Ei au creat un film nebun în care un grup de fete se duc într-un weekend să sărbătorească absolvirea Masteratului, dar acolo, ele omoară din greşeală pe un tip – în situaţia creată, totul se reduce la soliditatea prieteniei lor. Iar Paul şi Lucia subliniază asta foarte bine – este o comedie nebună, dar perfect raţională.”
“Lucrul care m-a atras cel mai mult la comedia scrisă de Lucia şi Paul a fost faptul că personajele sunt foarte realiste,” susţine producătorul Dave Becky. “Noi cunoaştem tipul acesta de fete – una e organizatoarea, dar ea s-ar putea să-ţi ceară prea multe, sau alta le ştie pe toate, dar s-ar putea să-ţi ascundă ceva. Ele îşi iubesc personajele, iar noi, pentru că le cunoaştem atât de bine şi le îndrăgim, putem să râdem de comedia creată de idiosincrasiile lor.”
De fapt, O noapte nebună, nebună este prima comedie de adulţi regizată de o femeie în ultimii 20 de ani, ceea ce înseamnă că O noapte nebună, nebună are o perspectivă cu adevărat unică. “Cu siguranţă că în lumea comediei au existat o mulţime de poveşti spuse din perspective feminine,” afirmă Aniello. “Nu am nimic cu comediile regizate de bărbaţi, dar punctul de vedere al unui regizor-femeie nu poate decât să facă personajele mai autentice, pentru că şi ele sunt de sex feminin.”
“Lucia este un geniu comic,” susţine Tolmach. “Lucrul care o distinge faţă de alţii este faptul că la ea comedia este întotdeauna dublată de un filon emoţional – chiar şi în cele mai absurde comedii, cum ar fi un episod din ‘Broad City,’ tot ceea ce realizează ea are un substrat emoţional. Datorită acestui lucru, ea îşi cunoaşte foarte bine personajele, iar povestea ei are o claritate extraordinară, chiar dacă acesta e primul ei film.”
“Evident că mi-am dorit să fac un film la care o fată să-şi dorească să-şi ia prietenele şi să se ducă cu ele la cinema ca să râdă împreună, dar la care să se poată duce şi cu iubitul sau soţul, care să se distreze la fel de mult ca şi ea,” susţine Aniello. “Scopul primordial al filmului este să fie comic, dar pentru mine e important ca el să exploreze şi prieteniile, făcându-i pe spectatori să se gândească la persoanele care le-au marcat viaţa, eventual la cele faţă de care s-au înstrăinat, dar cu care ar vrea poate să reînnoade relaţia. O noapte nebună, nebună se referă mai mult la acest tip de prieteni — oameni care ar face orice pentru tine — nu numai să se ocupe de un cadavru.”
Aniello şi Downs se cunosc de mai bine de 10 ani, când au frecventat amândoi un curs de comedie. “Apoi s-au văzut mai des şi au început să gândească la fel, fiind mai tot timpul împreună,” povesteşte Aniello. “Am început să facem video-clipuri împreună, pe care le postam ulterior pe internet – şi care, chiar dacă nu erau vizionate de nimeni, deveneau din ce în ce mai bune. Ne făcea plăcere să lucrăm împreună, începusem să înţelegem ce înseamnă să produci singur un video-clip, cum să-l montezi, iar cu fiecare clip, noi deveneam din ce în ce mai buni. Nu ştiam încotro ne îndreptam, dar ne plăcea să realizăm lucruri noi împreună. Şi acum scriem şi producem lucruri împreună, încercând să găsim cele mai bune soluţii de producţie.”
Acele video-clipuri i-au făcut pe Aniello şi Downs să devină scenariştii hitului de televiziune “Broad City,” iar Tolmach se numără printre fanii lor. “Am urmărit show-ul şi m-am întrebat: ‘Cine a scris oare scenariul?’ Această întrebare m-a condus către Paul şi Lucia şi compania lor, Paulilu, şi venind în contact cu ei am aflat că directorul lor este Dave Becky, care e un bun prieten de-al meu – el fiind managerul unora dintre cei mai haioşi oameni ai planetei. El mi-a trimis scurt- metrajele realizate de Paulilu, care mi s-au părut senzaţionale.”
În film, Scarlett Johansson o interpretează pe Jess Thayer, o mireasă în devenire, care şi-a dedicat comunităţii toată viaţa de până acum, dorind să se lanseze în politică. “Ea este preocupată de problemele sociale ale comunităţii şi vrea să aducă o schimbare pozitivă în viaţa oamenilor ,” explică Johansson. “De aceea ea e hotărâtă să candideze pentru Senat.”
Faptul că şi-a dedicat viaţa acestor probleme a făcut ca ea să-şi neglijeze viaţa personală. “În acest răstimp ea i-a neglijat pe cei care-i erau atât de aproape, aşa cum facem cu toţii uneori,” relatează Johansson. “Ea e preocupată de carieră şi vrea să realizeze lucruri importante.”
“Jess este una dintre persoanele care au lăsat în urmă studenţia aventuroasă şi care au trecut la etapa în care vor să-şi croiască o viaţă nouă şi serioasă,” explică Aniello.
Johansson a fost încântată să realizeze o comedie. “Scenariul e foarte hazliu,” afirmă ea. “M-a făcut să râd cu poftă. Deşi eu nu sunt o persoană care râde în hohote, m-a făcut să râd cu lacrimi. Mi-au plăcut de asemenea relaţiile realiste dintre aceste fete şi veridicitatea personajelor. ”
Din descrierea pe care Johansson i-o face lui Jess, reiese că Aniello era preocupată de modul cum va realiza acel echilibru perfect între umor şi vulnerabilitate pe care şi-l dorea pentru acest personaj. “Scarlett nu este doar o actriţă incredibilă, ea poate fi vulnerabilă, prostuţă şi chiar caraghioasă, în acelaşi timp,” susţine Aniello. “Abilitatea ei de a întrupa toate aceste faţete ale personajului a dat exact substanţa pe care apreciam că ar trebui s-o aibă filmul. Dar Scarlett poate să şi distrugă o poantă pur şi simplu. E incredibil de flexibilă această actriţă!”
Kate McKinnon o portretizează pe australiana Pippa (zisă şi Kiwi), prietena excentrică pe care Jess şi-a făcut-o în semestrul pe care l-a petrecut în Australia. “Ea e cel mai liber spirit care poate exista pe pământ,” susţine McKinnon. “Pippa nu ţine cont de reguli. Dar chiar dacă este o pasăre rară, ea e sinceră, caldă şi dulce, o combinaţie care e o adevărată binecuvântare pentru cei din jurul ei.”
Pentru realizatori, talentul comic extraordinar al lui McKinnon este ingredientul care face ca Pippa să fie un personaj extrem de agreabil. “Ea reprezintă sarea şi piperul relaţiei lor de prietenie,” susţine Aniello. “Kate conferă personajului ei o personalitate dinamică aparte. Din momentul în care apare, ea devine o prezenţă pur şi simplu electrică. E formidabilă.”
Sub aparenţele Pippei de sinceritate totală, McKinnon crede că se află o actriţă care abia aşteaptă să iasă la iveală. “Când am vorbit prima dată cu Kate despre personaj, ea a spus: ‘nu ştiu de ce am simţit că personajul meu are o personalitate de rapper,’” povesteşte Downs. “Ea este Iggy Azalea din spectacolul ‘Saturday Night Live,’ aşa că noi ne-am gândit ca personajul ei să participe la un concurs de interpretare muzicală. I-am sugerat asta lui Kate, iar a doua zi am şi făcut o probă vocală – ea a compus un cântec despre experienţa lui Pippa. Este un cântec foarte bun şi foarte sincer.”
Unele dintre trăsăturile personajului Pippa au fost inspirate de o prietenă reală a lui Aniello şi Downs. “Ca şi personajul Pippa, noi avem o prietenă care vorbeşte şi se poartă ca şi personajul din film,’” afirmă Aniello. “Deşi personajul din film nu se suprapune exact pe caracteristicile persoanei din viaţa reală, el are totuşi câteva dintre trăsăturile prietenei noastre Pippa.”
Jillian Bell o interpretează pe Alice, prietena posesivă a lui Jess, care iubeşte să se întoarcă în trecut. Deşi cele două erau foarte apropiate în colegiu, ultimii ani schimbaseră relaţia lor de prietenie. “Alice consideră că ea este încă cea mai bună prietenă a lui Jess,” susţine Bell. “Alice se vede mult mai apropiată de Jess decât este în realitate, apreciind că s-ar putea distra împreună ca pe vremuri.”
“Alice este cea care a insistat să organizeze acest weekend de absolvire pentru a retrăi vremurile bune de altădată,” continuă Bell. “Ea e ancorată în trecut, îşi preţuieşte amintirile şi foştii prieteni, dar nu poate merge mai departe.”
Cu toate defectele ei, Alice are intenţii bune. “Alice este genul de prietenă care te îmbrăţişează de-ţi rupe oasele, sau care vorbeşte tare de-ţi sparge urechile, dar îţi vrea binele şi e întotdeauna condusă de scopuri pozitive ” explică Aniello. “Ea e acea prietenă pe care te poţi baza oricând, iar Jess cam profită de asta. În această conjunctură, Jess va ajunge la concluzia că prietenia lui Alice este de nepreţuit.”
Rolul lui Alice a solicitat din partea lui Bell mult joc fizic. “Personajul meu are de realizat o mulţime de cascadorii în acest film,” susţine Bell. “De fapt am avut de executat mai multe cascadorii decât toţi ceilalţi. Chiar mi s-a spus că am prea multe cascadorii în film, iar eu m-am gândit că ‘aceasta va fi prima şi ultima oară când mi se va mai spune aşa ceva, pentru că eu de fapt nu sunt amatoare de cascadorii.’ A fost destul de ciudat, dar a fost distractiv.”
Frankie, interpretată de Ilana Glazer, este o activistă înfocată. “Frankie este o fată bogată din Brentwood care consideră că tot ceea ce face ea este foarte important,” susţine Glazer. “Ea renunţă la viaţa de plăceri pentru a se implica cu adevărat în activităţi care fac diferenţa.”
Ca activistă, Frankie se găseşte adesea la limita legii, ceea ce o va ajuta în situaţia neplăcută creată de moartea stripper-ului. “Frankie are o istorie complicată în raport cu legea,” explică Glazer. “Ea a trăit experienţa nefastă de a fi acuzată de ceva, aşa că ştie precis când trebuie să-ţi chemi avocatul.”
Deşi Frankie vrea să facă lumea un loc mai bun, ea şi-a cam ignorat propria viaţă. “Frankie foloseşte problemele lumii întregi ca pretext pentru a le ignora pe ale sale,” explică Aniello. “Ea se ataşează uşor, dar nu vrea să lupte pentru consolidarea relaţiei, aşa cum a făcut-o şi cu Blair. Ele au avut o relaţie apropiată în facultate, dar, deşi nu s-au certat, ea nu a reuşit să dezvolte această relaţie. Acum, Frankie se află în situaţia de a hotărî ce face cu viaţa ei, iar Blair o va ajuta să realizeze că, în loc să-şi rezolve propriile problemele, ea fuge de ele.”
Blair, interpretată de Zoë Kravitz, este cea mai stăpână pe ea şi cea mai de succes din grupul lor de prietene. Totuşi, aparenţele pot fi înşelătoare – în viaţa ei e mai mult haos decât recunoaşte ea. “Blair este cea mai conservatoare din grup,” susţine Kravitz. “Ea e căsătorită , are un copil, se ocupă de afaceri. Ea a ales calea cea mai convenţională şi materialistă dintre toate.”
Dar aceasta e doar o faţadă. Realitatea este alta. “Blair s-a despărţit de soţul ei şi luptă pentru custodia copilului lor,” susţine Kravitz. “Ea e preocupată mai mult de aparenţe, vrea să pară că e bine, în loc să le spună prietenelor sale ce i se întâmplă de fapt.”
Felul cum arată Blair a constituit o provocare pentru Kravitz, la fel ca şi problemele ei emoţionale. “Blair are nişte unghii imense,” afirmă Kravitz. “Eu nu pot funcţiona cu asemenea unghii. Nu pot să scriu un SMS, nu pot să-mi închei pantalonii…dar după un timp mi-am dat seama că exact asta o preocupa şi o definea pe Blair. Ea un se gândeşte decât la felul cum arată şi la statutul ei în societate.”
Aniello simţea că Kravitz va şti cum să redea diversele nuanţe ale personajului Blair într-un mod sensibil, dar şi umoristic. “Noi ştiam că personajul Blair va fi dificil de interpretat, dar Zoë a înţeles-o pur şi simplu,” susţine Aniello. “Blair are o inteligenţă ascuţită ca o lamă, dar pe lângă asta, are şi o sensibilitate profundă, care o face să se simtă adesea rănită, după care ea se ridică din nou şi merge mai departe. Rezistenţa lui Blair o face să fie iubită şi considerată de încredere.”
Prietenia din viaţa reală a lui Glazer cu Kravitz le-a ajutat pe actriţe să redea relaţia dintre personajele de pe ecran. “Zoë şi Ilana au între ele o chimie specială, care provine din prietenia lor din afara platourilor de filmare,” susţine Aniello. “Ele se completează foarte bine. Între ele e ceva organic, care nu poate fi falsificat.”
Paul W. Downs îl interpretează pe logodnicul grijuliu al lui Jess, Peter, care se bucură să se afle alături de Jess pentru a o iubi şi susţine în îndeplinirea idealurilor ei politice. “Peter şi Jess s-au cunoscut după facultate,” spune Downs. “Ei se iubesc cu adevărat şi sunt fericiţi că se vor căsători. Au o relaţie bună şi se potrivesc unul cu altul.”
“Era important pentru noi să prezentăm un cuplu în care relaţia de viaţă e normală şi funcţională,” susţine Aniello. “Ei se străduiesc pentru asta. E posibil ca Peter să se simtă puţin neglijat, dar el e un tip cumsecade, care o iubeşte şi o susţine pe Jess, iar ea îl iubeşte la rândul ei.”
Peter rezistă la multe încercări pentru fiinţa iubită. “Când Jess se întâlneşte cu prietenele ei, ea se comportă cam nebuneşte,” relatează Downs. “Când Peter constată că Jess are şi această latură, necunoscută până acum, el se sperie gândind că relaţia lui cu femeia mult visată s-ar putea deteriora.”
“Lipsa comunicării îi alimentează această temere, conducându-l către măsuri radicale,” adaugă Aniello.
Pentru Aniello, disperarea lui Peter a constituit o şansă de a adăuga povestirii şi mai mult umor. “Paul este cel mai haios când e disperat,” e de părere Aniello. “Noi am ştiut de la început că rolul va fi al lui, aşa că l-am scris avându-l pe el în minte. Îl vedem căzând şi leşinând, iar el e foarte talentat şi are o mimică absolut comică în aceste situaţii. Aş fi putut să mai scriu încă o mie de pagini pentru rolul lui Peter, care încearcă din răsputeri să-i recâştige inima lui Jess.”
Demi Moore şi Ty Burrell interpretează un cuplu din Miami care se află la pândă, în căutarea unor parteneri sexuali şi senzaţii noi. “Lea şi Pietro sunt un cuplu între două vârste, obsedaţi de sex, care dezvoltă un interes imediat faţă de Blair,” spune Tolmach. “Ei sunt prietenoşi şi au un apetit sexual ieşit din comun, pe care nici măcar nu se străduiesc să-l ascundă.”
Spre sfârşitul filmului apare Colton Haynes de la “Arrow,” “Tocmai atunci când crezi că ai înţeles ce se întâmplă în film, îşi face apariţia Colton, care face ca totul să devină imprevizibil,” susţine Downs. “Deîndată ce i-am auzit numele, am ştiut că el e cel mai potrivit, am putea spune chiar perfect. Nu mai era nevoie de alte propuneri. El n-a mai avut niciodată un rol ca acesta, dar e atât de haios în pielea personajului, încât ar reuşi să eclipseze pe oricine.”
Eroul anonim al acestui film este Ryan Cooper, care-l interpretează pe Jay. “Acesta a fost cel mai greu rol de distribuit pentru că nimeni nu doreşte să joace rolul unui mort,” afirmă Downs. “El nu are decât o singură secvenţă cu dialog. În rest el este mort tot timpul. Totuşi el este o piesă imens de importantă a filmului. Am avut noroc sa-l găsim pe Ryan, care e dotat fizic, e simpatic, dar mai ales pentru că a acceptat să fie torturat în fel şi chip. El e aruncat din maşini, e scufundat în ocean, sau înghesuit în locuri în care n-ar încăpea în mod normal. Actorul a realizat un rol extraordinar …făcând pe mortul.”
Tolmach spune că Ryan Cooper s-a dovedit a fi un mare actor de comedie. “E un rol foarte greu, pentru că nu poţi reacţiona la nebuniile care ţi se întâmplă sau care au loc în jurul tău,” spune el. “Nu e uşor să faci pe mortul – mai ales să pari mort cu adevărat şi să mai fii şi haios. El a creat un mort extrem de veridic, chiar dacă era aruncat în ocean din jet ski, sau îşi lovea capul de obiecte contondente, sau îşi bulbuca ochii atunci când Kate McKinnon încerca să-i închidă. Acestea nu au fost decât frânturi de film, dar au contat enorm, iar el le-a interpretat magistral.”
Mutarea mortului le-a pus forţa la încercare fetelor. “Cel mai greu lucru era să-l ridice,” susţine Bell. “E o treabă surprinzător de dificilă. La sfârşitul filmului urma să avem o condiţie fizică aşa de bună încât l-am fi putut căra după noi fără probleme.”
Pentru a deveni cadavru, Cooper a intrat într-o stare meditativă cu ochii deschişi, limitându-se la statutul de voyeur şi urmărind toate acţiunile care aveau loc în jurul său. “Mi s-a părut relaxant să fac pe mortul,” susţine Cooper. “Am meditat chiar şi o oră şi jumătate, concentrându-mă pe un singur punct.”“În majoritatea timpului am avut ochii deschişi,” continuă Cooper, “aşa că m-am distrat văzând reacţiile şi eforturile fetelor, sau primind direct în mutră câte o mână sau un picior, sau lăsându-mă scăldat de stropi de salivă.”