FILME 2017

TURNUL ÎNTUNECAT

TURNUL ÎNTUNECAT

Stacks Image 757
TURNUL ÎNTUNECAT
TURNUL ÎNTUNECAT Created with Sketch.

DIN 4 AUGUST 2017 LA CINEMA

Mai sunt şi alte lumi în afară de cea în care trăim. The Dark Tower, al lui Stephen King, povestea ambiţioasă şi amplă a unuia dintre cei mai apreciaţi romancieri actuali, se lansează pe marele ecran. Ultimul pistolar, Roland Deschain (Idris Elba), s-a angajat într-o luptă nesfârşită cu Walter O’Dim, cunoscut sub numele de Omul în negru (Matthew McConaughey), pe care vrea să-l împiedice să răstoarne Turnul întunecat / the Dark Tower, care este un fel de ancoră a Universului nostru. Soarta lumii este scoasă la mezat, iar binele şi răul se vor confrunta într-o ultimă bătălie, în care numai Roland poate să apere Turnul de Omul în negru.Mai sunt şi alte lumi în afară de cea în care trăim. The Dark Tower, al lui Stephen King, povestea ambiţioasă şi amplă a unuia dintre cei mai apreciaţi romancieri actuali, se lansează pe marele ecran. Ultimul pistolar, Roland Deschain (Idris Elba), s-a angajat într-o luptă nesfârşită cu Walter O’Dim, cunoscut sub numele de Omul în negru (Matthew McConaughey), pe care vrea să-l împiedice să răstoarne Turnul întunecat / the Dark Tower, care este un fel de ancoră a Universului nostru. Soarta lumii este scoasă la mezat, iar binele şi răul se vor confrunta într-o ultimă bătălie, în care numai Roland poate să apere Turnul de Omul în negru.
Columbia Pictures şi MRC prezintă, în parteneriat cu Imagine Entertainment, o producţie Weed Road, The Dark Tower. Rolurile principale sunt interpretate de Idris Elba, Matthew McConaughey, Tom Taylor, Claudia Kim, Fran Kranz, Abbey Lee şi Jackie Earle Haley. Regia îi aparţine lui Nikolaj Arcel. Producţia este asigurată de Akiva Goldsman, Ron Howard şi Erica Huggins. Scenariul este scris de Akiva Goldsman & Jeff Pinkner şi Anders Thomas Jensen & Nikolaj Arcel, bazat pe romanul lui Stephen King. Producţia executivă le aparţine lui G. Mac Brown şi Jeff Pinkner. Directorul de imagine este Rasmus Videbaek. Scenografia îi aparţine lui Christopher Glass, iar montajul lui Alan Edward Bell, ACE şi Dan Zimmerman, ACE. Designerul de costume este Trish Summerville, iar muzica reprezintă creaţia lui Tom Holkenborg.DESPRE PRODUCŢIE“Omul negru a fugit în deşert, iar pistolarul a plecat pe urmele lui.” Cu aceste cuvinte, Stephen King trezeşte la viaţă un întreg univers, care apare acum pentru prima dată pe ecran sub titlul The Dark Tower, un film artistic produs de Columbia Pictures, MRC şi Imagine Entertainment, cu Idris Elba în rolul pistolarului Roland Deschain, care jurase să apere universul, şi duşmanul său tradiţional, Walter O’Dim, omul în negru, interpretat de Matthew McConaughey.Într-o carieră de peste 50 de ani, în care a scris peste 80 de cărţi, King şi-a creat o reputaţie de netăgăduit care-l plasează între cei mai buni povestitori ai literaturii noastre. Autor al numeroase bestseller-e, el a fost decorat de către Preşedintele SUA cu Medalia naţională pentru arte, de către National Book Foundation cu medalia pentru o distinsă contribuţie la literatura americană şi numeroase alte premii şi distincţii. Numele său este recunoscut pretutindeni şi asociat cu acela de creator al unei lumi speciale, în care cotidianul coexistă cu supranaturalul.Iar în mijlocul acestei lumi stă: The Dark Tower, povestirea care se întinde de-a lungul a opt romane şi care ne vorbeşte despre lupta eternă dintre bine şi rău, luptă care periclitează însăşi soarta omenirii. “Am început The Dark Tower când aveam 22 de ani, după ce terminasem colegiul, aşa încât pot spune că este o poveste care se întinde de-a lungul întregii mele cariere,” afirmă King. Cu timpul, pe măsură ce se acumulau mai multe romane, “am început să-mi dau seama că toate personajele mele erau legate de acea Mid-World / Lume de mijloc, care era lumea Turnului întunecat. Acesta devenise elementul central al universului meu fictiv –personajele care apăreau în alte cărţi au apărut şi în The Dark Tower şi invers.” King însuşi urma să devină unul dintre personajele romanelor ulterioare. Seria de romane The Dark Tower conţine elementul definitoriu pentru universul creat de King, care transpare şi în multe dintre celelalte romane ale sale.King a fost influenţat în crearea acestui element simbolic de mai multe opere sau creatori cu viziuni diferite. “M-a influenţat foarte mult Lord of the Rings – chiar dacă nu mă omor după elfi sau orci, sau copaci umblători, mi-a plăcut enorm ceea ce a creat Tolkien. În aceeaşi perioadă am văzut filmul The Good, the Bad, and the Ugly, iar filmul lui Clint Eastwood, Man with No Name, a reprezentat iarăşi o sursă de influenţă pentru lucrările mele. Şi mai e şi o poezie de Robert Browning care se intitulează ‘Childe Roland to the Dark Tower Came,’ iar eu am folosit acest titlu în debutul unei lucrări epice fantastice. Am folosit de asemenea cuvintele: ‘Omul negru a fugit în deşert, iar pistolarul a pornit în urmărirea lui,’ dar nu ştiam la ora aceea unde trăia acest personaj, sau ce era Mid-World/ Lumea de mijloc, sau ce legătură avea ea cu orice altceva.”Este o poveste care a inspirat milioane de cititori – printre care se afla şi un băieţel din Danemarca, a cărui imaginaţie a fost stimulată de evenimentele din Mid-World. Acum el este un bărbat în toată firea, a ajuns regizorul Nikolaj Arcel şi a fost ales să transpună pe ecran povestea The Dark Tower. Crescând în compania cărţilor despre Dark Tower, Arcel s-a îndrăgostit atât de tare de aceste poveşti încât micul danez a învăţat engleza de unul singur. El îşi aminteşte: “Când aveam 13 ani, puţine dintre poveştile lui Stephen King erau traduse în daneză. M-am îndrăgostit de cele câteva cărţi pe care le citisem în daneză la vârsta aceea. Drept urmare am început să buchisesc romanele lui scrise în engleză, învăţând singur engleza şi încercând să înţeleg un roman de adulţi într-o limbă pe care n-o ştiam pe de-a întregul. Stephen King m-a învăţat engleza.” Arcel povesteşte că atunci când a citit The Gunslinger/ Pistolarul, la 17 ani, el a fost atât de încântat de roman încât a compus un cântec, cu acelaşi titlu, pe care l-a cântat împreună cu formaţia sa şi pe care-l are şi acum înregistrat pe casetă.Pentru Arcel, felul în care King ţese în povestire elementele individuale reale cu cele hiperbolice constituie secretul atracţiei pe care o gamă largă de cititori o simte faţă de povestirile sale. “El ştie să fie atât copilul de 14 ani, care are viziuni şi se crede nebun şi poate fi totodată şi eroul care se luptă cu teribilul personaj negativ pentru a salva întregul univers. El poate baleia pe o gamă largă, începând de la dimensiuni intime şi terminând cu unele epice.” În miezul povestirii se află Dark Tower. “Turnul reprezintă ceva frumos, ceva groaznic, o prezenţă extrem de puternică, care ţine lumea laolaltă. Cred că ne depăşeşte puterea de înţelegere,” susţine Arcel, “Şi mai cred că fiecare cititor îndrăgostit de aceste cărţi îi conferă Turnului întunecat propria sa interpretare.”Dar nimeni nu poate explica mai bine ce înseamnă Turnul, decât creatorul său. “Trebuie să vă imaginaţi un ax sau un fus, cu toate componentele care sunt legate de el,” explică King. “Ştiţi ce se întâmplă cu o maşină dacă-i tăiaţi axul cardanic – ea nu mai poate merge. Turnul e un fel de forţă de stabilitate, iar pistolarii sunt nişte cavaleri dedicaţi ideii de a proteja Turnul. Dar ei au fost exterminaţi unul câte unul – nu a mai rămas decât unul, Roland. În opoziţie cu el se află geniul răului, o forţă care promovează haosul şi care vrea să distrugă Turnul.”“Roland nu este un cowboy; el este un pistolar şi un ţintaş foarte bun,” explică Elba. “Când îl cunoaştem, el a rămas ultimul dintr-un lung şir de cavaleri care au apărat Turnul cu preţul vieţii lor.”
“Turnul este un vortex magnetic care menţine unitatea universului, iar dacă el se prăbuşeşte, universul se transformă într-un haos, cotropit de întuneric şi demoni,” susţine McConaughey. “Dacă turnul continuă să stea în picioare, el va menţine un oarecare echilibru în univers. Aşadar, Walter vrea să dărâme turnul.”Deoarece aceste romane l-au ajutat pe Arcel să-şi formeze sensibilitatea sa artistică, el a devenit cea mai bună alegere pentru regia filmului. “Iubesc filmele care ne transportă în alte lumi, care ne transmit idei şi mitologii şi care reuşesc să construiască lumi noi,” adaugă el. “Şansa de a regiza un film bazat pe poveştile mele favorite, la care visam pe când eram mic, este ceva incredibil – mai ales pentru unul care a descins acum de pe un vas care vine direct din Danemarca!”Producătoarea Erica Huggins îşi aminteşte: “Nikolaj vroia acest proiect, îi era cunoscut, iar în momentul în care l-am întâlnit, ştiam că el e regizorul care ne trebuie. El a adus prospeţime proiectului şi a reuşit să croiască o modalitate originală de a spune povestea.” Modalitatea aceasta, în viziunea lui Arcel, consta din fidelitatea pe care trebuia s-o manifeste faţă de “amestecul de real şi fantastic creat de King. Acesta este lucrul pe care Stephen King îl face cel mai bine.” În The Dark Tower, elementele fantastice se dezvoltă singure; pentru a menţine savoarea poveştii lui Stephen King, Arcel s-a gândit s-o redea cât mai realist cu putinţă. “Trebuia s-o menţinem cu picioarele pe pământ; lumea aceasta este aşa de imensă şi complexă, iar în romane devine uneori chiar abstractă. Vroiam ca Mid-World şi personajele să pară fireşti şi perfect normale. Nu vroiam să pară un gen abstract, în care personajele să vorbească o limbă necunoscută. Vroiam ca spectatorii să se simtă ca şi cum oricare dintre ei s-ar putea duce în această Lume de mijloc /Mid-World, ar putea s-o înţeleagă şi i s-ar părea că oamenii de acolo sunt adevăraţi.”Arcel vroia de asemenea ca filmul să transmită calitatea emoţională a povestirii lui King. “Nu trebuia să fie cinic sau rece; trebuia să vorbească despre familie, prietenie şi dragoste şi despre ceea ce-i leagă pe oamenii care luptă pentru un ţel comun.”Când a venit vorba despre adaptarea povestirii pentru marele ecran, fiindcă abordarea lui King este, aşa cum spune chiar el, “instinctivă” (“Eu nu plănuiesc nimic dinainte,” spunea el), realizatorii s-au confruntat cu o provocare neobişnuită. Având atâta material, de unde să înceapă? “Cum să prezinţi povestea spectatorilor astfel încât s-o înţeleagă şi să intre în atmosferă chiar dacă nu au citit niciuna dintre cărţi?” se întreabă King. Răspunsul pe care l-au găsit scenariştii a venit atunci când ei au privit The Dark Tower ca pe un întreg, extrăgând elementele principale din mai multe cărţi ale seriei. “Este o metodă clasică, care se numeşte în latină in medias res, ceea ce înseamnă ‘începe povestirea din mijloc.’ Începi de la mijloc, iar ea se rostogoleşte mai departe, ca un tren de marfă care o ia la vale,” continuă King.Nu numai că scriitorul King a aprobat adaptarea făcută de către scenariştii Akiva Goldsman & Jeff Pinkner şi Anders Thomas Jensen & Nikolaj Arcel; autorul s-a implicat în toate etapele de creaţie şi a devenit un valoros partener al întregului proces. Desigur că o parte esenţială a reuşitei filmului a constat în stabilirea distribuţiei cel puţin pentru personajele principale ale filmului: Roland Deschain, pistolarul şi Walter, omul în negru, personificarea răului. Roland Deschain, alias Pistolarul, este ultimul din spiţa lui Eld – o pleiadă de Pistolari, care au jurat să menţină pacea şi să protejeze Turnul şi implicit universul. După nimicirea celorlalţi pistolari, Roland porneşte spre misteriosul Turn şi în căutarea rămăşiţelor lumii. “Când Stephen King l-a creat pe Roland, el a creat un personaj inspirat de cel mai mare luptător al actualităţii,” susţine producătorul Ron Howard. “De-a lungul timpului, personajul lui Roland a evoluat dincolo de orice profil cunoscut; personajul a devenit pur şi simplu Roland. Aşa încât, atunci când am distribuit actorul pentru rolul lui Roland, ne-am întrebat: ‘Cine este cel mai mare luptător al zilei? Cine l-ar putea întrupa cel mai bine pe Roland?’ Conversaţia a început cu Idris Elba. El este întruparea lui Roland şi este un actor fenomenal, care poate da viaţă unui personaj complex cum e Roland.”Arcel afirmă că pentru el distribuirea lui Idris Elba în rolul Pistolarului a venit în mod natural. “Am devenit fanul lui încă de la filmul ‘The Wire’ şi-l consider un interpret absolut magnetic. Singura întrebare care se spunea era dacă Elba are o viziune similară asupra personajului, asupra drumului său, a psihologiei sale. După cum s-a dovedit, el împărtăşea aceeaşi viziune, aşa încât a fost formidabil.”
“Ultimul descendent al protectorilor universului, Roland, este foarte respectat, dar atunci când îl întâlnim, el este deja dezamăgit şi distrus sufleteşte,” susţine Elba. “Este aproape o fantomă care caută ceva ce nu mai poate găsi: Omul în negru, care l-a provocat şi hărţuit ani de zile, care a distrus lumea lui Roland şi pe toţi cei pe care-i iubea. În drumul său, Roland este propulsat de furia cu care vrea să se răzbune împotriva vechiului său duşman.”Elba susţine că a fost încântat să primească rolul Pistolarului întrucât ştia faptul că Stephen King este creatorul unui întreg univers complex de personaje. “El este un creator inteligent de personaje,” susţine Elba. “Roland a parcurs un drum foarte lung de-a lungul cărţilor create de King.” Walter este duşmanul de moarte al lui Roland, sau, dacă ne exprimăm în termeni contemporani, un psihopat care a distrus Lumea de mijloc / Mid-World. El are acum misiunea de a aduce haosul în toate lumile cunoscute, iar aceasta se poate face foarte uşor prin doborârea Turnului.“Esenţa personajului este aceea că el este un ticălos fără scrupule, care se joacă cu soarta omenirii, dând impresia că se află într-un permanent control al acţiunilor sale,” continuă Howard. “Matthew McConaughey îl reprezintă perfect pe Omul în negru – el este incredibil de şarmant, detaşat şi cinic până la maxim.”“Walter a călătorit prin multe lumi, de-a lungul anilor – el cunoaşte New York-ul contemporan şi locurile unde se mănâncă cei mai buni burgeri, dar în acelaşi timp, cu ajutorul globului său magic, se poate deplasa până la curtea oricărui rege,” susţine Arcel. “Planul său privind universul este acela de a-l aduce la putere pe Regele roşu/ the Crimson King – diavolul.”“Walter nu este un rău unidimensional , căci are o manieră interesantă de a privi lumea, cu oarecare încântare – chiar dacă dintr-o perspectivă întunecată sau contorsionată,” continuă Arcel. “Ne-a încântat crearea acestui personaj, pentru care atât Matthew cât şi eu am adăugat numeroase contribuţii, care să-l contureze foarte aproape de personajul din carte – mai ales în ceea ce priveşte modul cum vorbeşte sau se mişcă Walter.”McConaughey a fost încântat să transpună pe ecran un personaj atât de dinamic. “A fost o mare plăcere să contribui la construirea propriu-zisă a personajului şi să fac parte din povestea originală, în care aş putea fi co-autorul lui Man in Black.”
Între Walter şi Roland există o dinamică simplă, dar şi complexă. În concluzie, spune McConaughey: “Walter reprezintă chintesenţa răului din lupta mitică a binelui contra răului. Dacă Turnul va fi doborât, Walter va deveni mâna dreaptă a Regelui roşu.”Dar King l-a creat pe Walter astfel încât să fie un personaj complex. “Walter are o atitudine duală vizavi de Roland; el are o oarecare afecţiune pentru acesta,” susţine McConaughey. “Cu siguranţă, el nu are încredere în codul de onoare şi valorile promovate de Roland. Dar lui Walter îi place jocul şi nu vrea ca acesta să se termine prea repede, chiar dacă el ar ieşi câştigător. Când Roland cade la pământ şi e pe cale să piardă lupta, Walter, datorită paranoiei sale sau a unei dureri autentice, îl resuscitează şi-l face să rămână în continuare în joc.”Totuşi, deşi Roland şi Walter sunt încleştaţi în luptă dintotdeauna, McConaughey consideră că această luptă este unilaterală. “Walter nu poate fi înfrânt,” susţine el. “Dacă cineva îl atacă, el se preschimbă într-un miraj – el poate că nici nu e ceea ce crezi. Nici măcar nu depune efort în lupta asta.”Între aceste forţe apare un băiat din lumea noastră, care ar putea înclina balanţa, schimbând rezultatul luptei. JAKE, un băiat de 14 ani, duce o viaţă obişnuită în New York City împreună cu mama sa Laurie (Katheryn Winnick) şi tatăl său vitreg, Lon (Nicholas Pauling). Bântuit de vise ciudate, pe care nu le înţelege, el desenează schiţe detaliate în care apare Pistolarul, Omul în negru şi lumea ireală în care trăiesc – Mid-World, unde el întrevede Turnul.“În mai multe privinţe, povestea poate fi văzută prin ochii lui Jake, iar noi o vedem crezând, ca şi el, că băiatul ar putea fi nebun,” spune Huggins. “În prima parte a filmului, noi facem o călătorie cumplită împreună cu băiatul, pentru ca la un moment dat el să realizeze că nu este nebun, ci că vede o altă lume şi că aceasta face parte din ceva ce-l depăşeşte. Pentru a interpreta aceste lucruri, Nik a căutat un băiat real, care să se lase inspirat de aceste evenimente fantastice. Tom Taylor este un actor minunat, dar elementul care-l diferenţiază de actorii adulţi e faptul că el abordează rolul cu o mare doză de puritate.” Jake urmează ideile pe care le vede în visele sale şi astfel găseşte o cale de a ajunge în Mid-World, unde el îl caută pe Roland Deschain. După ce îl întâlneşte pe Pistolar, băiatul se implică în lupta pentru apărarea universului, trecând dintr-o dimensiune în alta, din Mid-World în New York City.La început Roland îl suspectează pe Jake. “Roland nu vrea să aibă de-a face cu acest puşti; el n-a mai fost nevoit să se apropie de un copil. Dar atunci când acesta îi destăinuie că vede un om în negru, Roland devine deodată interesat. Jake a înţeles că Roland trebuie să-l găsească pe Walter.”Relaţia cu Jake îl face pe Roland să se reconecteze la lumea din jurul său şi să-şi reia rolul pentru bătălia ce urmează. “Roland nu ştia că mai e capabil de sentimente, dar băiatul îl face să descopere că nu e un suflet complet pierdut,” spune Elba. “Are loc un proces treptat în timpul căruia cei doi se cunosc unul pe celălalt. Ei parcurg o călătorie frumoasă în acest film.”Arcel spune că Taylor a fost capabil să fie el însuşi chiar şi lângă o forţă ca Elba. “Era ca o maşinărie actoricească,” spune Arcel. “Între secvenţe, el juca fotbal, dar când ajungea în faţa camerelor de filmat era cât se poate de concentrat pe treabă. Avea o energie debordantă şi instincte incredibile pentru un copil de 14 ani.”




Comunicat de presa


Copyright © 2012 - 2018 InterComFilm. Toate drepturile rezervate

Pagină web realizată de EyeProduct